Cum te vezi tu şi cum te văd ceilalţi?

In Dezvoltare spirituală
Ai impresia că lumea ţi-a pus o etichetă greşită? Poţi schimba acest lucru, pentru că deţii controlul asupra propriei imagini. Felul în care ne vedem pe noi înşine nu coincide cu cel în care ne văd ceilalţi. Ştim cu toţii că nu putem fi plăcuţi de toată lumea şi depinde de la o persoană la alta cât de mult contează părerea celor din jur despre noi. Mai grav este dacă nu avem o părere bună despre noi înşine. Suntem fiinţe sociale şi avem nevoie de acceptare din partea semenilor. De asemenea, suntem fiinţe civilizate şi ţinem cont de convenţii. Teama de excludere este una dintre cauzele reţinerii şi timidităţii pe care le afişează unii dintre noi. Cere feedback prietenilor. Dacă faci faţă criticilor, încearcă un experiment: roagă persoanele apropiate şi pe cele care te cunosc mai puţin, dar cu care interacţionezi frecvent, să listeze trei calităţi şi trei defecte de-ale tale. Vei afla astfel cum te vede lumea. Rezultatul te va surprinde, dar cu siguranţă îţi va fi foarte util. Diferenţele de percepţie ţin şi de faptul că nu eşti atât de uşor de citit, iar lumea nu are nici timpul, nici dispoziţia să te analizeze. Eşti cel mai dur critic al tău. Poţi fi mai critic cu tine decât sunt ceilalţi. De exemplu, anxioşii sunt îngrijoraţi de faptul că stresul lor este evident pentru ceilalţi. De fapt, aceste emoţii, controlate, nu se observă. În cadrul unui studiu, persoane care au vorbit în public şi-au acordat note în funcţie de prestaţia lor în faţa auditoriului. Vorbitorii anxioşi au avut o părere proastă despre performanţa lor, în vreme ce publicul a considerat că aceştia s-au descurcat foarte bine. Priveşte-te din exterior. Te poţi vedea „din afară” cu ajutorul unei înregistrări video. Vei filtra imaginea ta prin ideea pe care o ai despre tine. Îţi vei putea studia poziţia corpului, mişcările, inflexiunile vocii. Acest lucru îţi poate fi de ajutor, mai ales dacă lucrezi într-un domeniu în care imaginea este foarte importantă, cum ar fi vânzările sau relaţiile cu publicul. Vei putea astfel să „lucrezi” la părţile de care nu eşti mulţumit. Cu mască, fără mască. Există lucruri pe care le mascăm faţă de ceilalţi conştient, pentru că aşa este politicos sau pentru că nu vrem să fie aflate. De asemenea, există lucruri pe care le mascăm inconştient şi faţă de noi înşine, cum ar fi temerile şi complexele. Cu cât diferenţa dintre ceea ce eşti şi ceea ce vrei să pari în societate este mai mare, cu atât sentimentul de frustrare este mai intens. Renunţarea la mască înseamnă riscul de a pierde aprobarea celor din jur. Ţi-l asumi? Fii consecvent valorilor tale. A fi foarte conştient de tine însuţi te poate bloca: te gândeşti prea mult la ceea ce crede lumea despre tine şi ajungi să îi interpretezi greşit reacţiile. Atâta timp cât ceea ce spui şi ceea ce faci nu îi deranjează pe ceilalţi şi îţi reflectă valorile şi preferinţele, eşti liber să te arăţi lumii aşa cum eşti. În timp, cei din jur vor ajunge să te cunoască, iar tu vei putea fi împăcat cu tine însuţi. Specialistul nostru Lena Rusti psiholog psihoterapeut : Diferenţa între părerea noastră şi părerea celorlalţi se observă în momentele de interacţiune, atunci când conflictul devine evident. În astfel de momente, în loc să ne grăbim să găsim un vinovat în afară, ne ajută dacă ne putem opri să înţelegem mai bine situaţia, pe cei de lângă noi, dar mai ales pe noi şi cum ne-am putea adapta pentru ca rezultatul să fie cel dorit. Căci va fi mult mai uşor să ne îmbunătăţim imaginea dezvoltându-ne tehnici de adaptare la realitate decât să încercăm să schimbăm lumea, pentru ca ea să corespundă proiecţiilor noastre despre propria persoană. Evoluţie Ne descoperim toată viaţa, cu ajutorul celor din jurul nostru. Încrederea în tine şi comunicarea cu cei din jur te pun în armonie cu lumea.
(sursa https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/cum-vezi-vad-ceilalti-1_50ad06507c42d5a6638db140/index.html)

You may also read!

Perechea Begu/ Mitu a câştigat BRD Bucharest Open. Evantaie şi pălării pentru spectatorii de la arenele BNR

Perechea Irina-Camelia Begu/Andreea Mitu a câştigat BRD Bucharest Open, după ce au învins în finală cuplul Danka Kovinici/Marina Zanevska

Read More...

”Schimbă emoţiile mămico” atelier practic

Te invit miercuri, 01 august 2018, orela 19:00, la Atelierul practic ”Schimbă emoţiile mămico”. https://www.facebook.com/events/657114971308905/ Dacă esti gravidă sau lauză,

Read More...

Daria Jula a câştigat cea de a V-a ediţie a Argeş Cup Dr. Oetker

Daria Jula a câştigat cea de a V-a ediţie a Argeş Cup Dr. Oetker, după ce a învins-o sâmbătă,

Read More...

Mobile Sliding Menu