“MAGIA APEI INFORMATE”, ediția a patra

In Spiritual PR

A patra ediție a evenimentului “Magia apei informate”, susținut de AQUA Carpatica, va avea loc marți, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Cărturești (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15).

Dacă edițiile anterioare ale evenimentului “MAGIA APEI INFORMATE” au tratat teme ce leagă apa de spiritualitate, iubire, flori și prospeţimea sufletului, evenimentul din luna iunie va aborda asocierea dintre apă si fertilitate, din perspectiva echilibrării dualitaţii Yin şi Yang.

Așa că vă invităm să descoperim împreună potențialul nebănuit al apei ca suport al vindecării si al fertilităţii aduse de echilibrul polaritatilor apei, în cadrul evenimentului “MAGIA APEI INFORMATE”

Invitați speciali:

  • Valentina Vesler – Director de comunicare Aqua Carpatica;
  • Nicolae Dumitru – pianist și speaker;
  • Ileana Vlăduț – terapeută BFRP remedii florale Bach;
  • “Înaintam mereu în vindecarea sufletului, acesta este fluxul vieţii, chiar dacă uneori nu conştientizăm  paşii făcuţi. Căutăm echilibrul şi armonia în fiecare aspect al vieţii noastre. Am ajuns deja la jumătatea anului şi luna iunie vine la pachet cu sărbătoarea de Sânziene, care aduce cu ea dorinţa de echilibru. De data aceasta un echilibru al dualitaţilor exprimat prin sunet, prin muzică şi prin vibraţia apei. A apei din natură şi din noi, pentru a produce alchimia şi a retrezi fertilitatea naturii şi a vieţii noastre.” – Ileana Vlăduț (http://perfectlotus.ro).

Evenimentul lunar “MAGIA APEI INFORMATE” este organizat de Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

 

 

 

 

You may also read!

MANDRIE – SIRETENIE – INVIZIBILITATE (08-14.12)

Cheia cu numarul 26 “Viclenii sacri” ne mai insoteste pana pe data de 14.12.2018. Ca parte a inelului luminii,

Read More...

Magia apei informate, ediția XIX, a adus hidratarea corectă în Dumbrava minunată

Astăzi, 11.12.2018, ediția cu numărul nouasprezece a evenimentului “Magia apei informate”, susținut de AQUA Carpatica, a adus hidratarea corecta la

Read More...

De ziua Internațională a Muntelui, #MunteleContează și pentru Universitatea din București

Pentru iubitorii de munte, 11 decembrie este o zi deosebită. În 2003, Adunarea Generală a ONU a proclamat această dată drept

Read More...

Mobile Sliding Menu