„O şansă caldă”: 700 de pachete cu ajutoare pentru oamenii nevoiaşi

In Agenția de Impresii
„O şansă caldă”: 700 de pachete cu ajutoare pentru oamenii nevoiaşi

Asociația Șansa Ta a împărţit în cadrul campaniei „O şansă caldă” celor nevoiaşi 700 de pachete cu ajutoare, respectiv câte o porţie de mâncare caldă şi pachete oamenilor străzii şi celor care au nevoie de ajutor, atât în zona Gării de Nord, cât şi la Complexul “Sf. Ioan” din bulevardul Theodor Pallady.

„Fiecare om al străzii este, el însuşi, o poveste. Fără familie, fără un acoperiş deasupra capului sau rude care să-i ia sub ocrotirea lor, mulţi oameni trăiesc sub cerul liber şi din mila trecătorilor, aşteptând cu speranţă o altă primavară. Ei ne cunosc deja şi, de şase ani, ne aşteaptă în fiecare joi la Gara de Nord, ca să le oferim o masă caldă. Astăzi, cu ajutorul nepreţuit al partenerilor noştri, vom reuşi să facem fericiţi mult mai mulţi oameni ca de obicei, împărţind pachete în două locaţii”, a declarat Gabriel Ciobotaru, Preşedintele Asociaţiei Şansa Ta.

Cele 700 de pachete, ce conţin alimente, dulciuri, produse igienico-sanitare, şosete, fesuri şi chiar jucării pentru copii, au fost distribuite atât în zona metroului de la Gara de Nord, o zonă frecventată de oamenii străzii, cât şi la Complexul Integrat de Servicii Sociale pentru Adulți “Sf. Ioan” (Bulevardul Theodor Pallady nr. 64, sector 3). Cei vizaţi sunt persoanele fără adăpost, familiile sărace cu mulţi copii şi bătrânii nevoiaşi.

Acţiunea face parte din campania „O şansă caldă”, dezvoltată încă din anul 2012 de Asociaţia Şansa Ta. O dată pe săptămână, voluntarii Şansa Ta împart celor săraci mâncare caldă, pâine, fructe, conserve şi obiecte vestimentare. De cele mai multe ori, la Gara de Nord vin şi cadre medicale care oferă ajutor specializat, acordând asistenţă celor prezenţi. În mai multe cazuri, oamenii întâlniţi aici şi-au pierdut actele sau nu au deţinut niciodată documente de identificare, aşa că Asociaţia Şansa Ta îi ajută să obţină o identitate oficială

You may also read!

Busola adevarului

PSIHOLOGIA UNIVERSULUI & JUPITER SI BUSOLA ADEVARULUI Stiai ca exista o busola a adevarului care te ajuta sa elimini

Read More...

Terapie florala Bach si coaching aplicate în domeniul sportiv

Dupa cum stim cu totii, nu conteaza de cand practici un sport de performanta, atunci cand miza este mare,

Read More...

Peste 4000 de oameni au participat la Premiera de Gală „Moromeții 2” din București – Caravana Moromeții 2 continuă proiecțiile speciale prin țară

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, Moromeții 2, a avut Premiera de Gală luni 5 noiembrie, la Sala

Read More...

Mobile Sliding Menu