Oamenii au in general motive serioase de a simti îngrijorarea, fata de multe lucruri. De aceea se simt prea slabi, prea stresați și prea nervoși. Potrivit statisticilor, cea mai mare îngrijorare la nivel mondial este inflația. Aceasta este urmată de sărăcie, șomaj, inegalitate socială, violență, corupție financiară și politică, criminalitate, taxe, boli și altele.
Despre îngrijorare
Oamenii care se luptă cu îngrijorarea și anxietatea au diferite sentimente negative, iar asta le creează stări foarte neplăcute. La început au stări de nervozitate, însă treptat acestea se vor estompa. Ei se luptă să pună capăt grijilor, însă din nefericire constată că grijile lor se intensifică uneori din cauza gândurilor și a știrilor negative, cresc mai degrabă în ciuda efortului lor ca ele să dispară.
În general, toți oameni experimentează gânduri nerealiste, iar asta este în principal din cauza știrilor negative de la TV, care ajung să-i copleșească. Unii dintre ei se îngrijorează îndeosebi de evenimente foarte grave, care îi scot din zona lor de confort. Câteva exemple ar fi: probleme de sănătate, probleme cu plata chiriei sau a creditelor, pierderea locului de muncă, etc.
Grijile obișnuite însă pot fi uneori nerealiste și pot interfera destul de mult cu activitățile zilnice.
Îngrijorare excesivă
La unii oameni, îngrijorarea poate deveni cronică, iar asta îi face să răspundă în diferite moduri și să se comporte ciudat – ceea ce ar putea înrăutăți lucrurile. Ei reușesc cu greu să-și controleze grijile, chiar dacă au încercat diverse lucruri. Unii au spus că un singur lucru i-a făcut să se calmeze și să se simtă mai bine și acela a fost să nu-și mai facă griji, să renunțe la gândurile negative.
Îngrijorarea cronică este o mare problemă în ziua de azi, pentru că ea degradează calitatea vieții oamenilor. Cei care experimentează o stare de îngrijorare cronică au parte de mult stres, își fac prea multe probleme în viață, unele fiind chiar nejustificate.
Un om care are o astfel de stare – de îngrijorare cronică – are tendința de a fi mereu dezamăgit, de a se gândi la lucruri negative, la catastrofe, de a se supăra din orice, de fi în incapacitatea de a se relaxa. Îngrijorarea cronică vine și cu o serie de simptome, precum ar fi:
- Nervozitate, iritabilitate, oboseală
- Senzație de anxietate, neliniște, durere de cap, durere de spate, durere de gât
- Probleme de somn, probleme de concentrare.
Orice om care suferă de îngrijorare cronică este trist, nervos, ajunge în situația în care elimină din viața sa activități de care s-ar putea bucura. El devine foarte obosit, lipsit de energie, retras și se concentrează adesea pe un viitor sumbru.
Reacțiile sale pot fi:
- Are mereu gânduri negative, nerealiste, repetitive
- Este frustrat de stările sale, nu poate dormi noaptea
- Se enervează pe el că își face prea multe griji
- Nu-și poate controla gândurile din cauza stărilor de nervi
- Are tendința de a căuta un refugiu în medicamente calmante și alcool.
Ce greșeli fac oamenii în dorința de a-și gestiona îngrijorarea?
Unii oameni folosesc distracția pentru a scăpa de îngrijorare și de gândurile neplăcute. Prin distracție, ei aplică de fapt o metodă de distragere a atenției și de a nu se mai gândi la probleme, la subiecte teribile care îi îngrijorează. În opinia psihologilor, această metodă poate întări convingerea că gândurile negative pot fi periculoase, că gândurile pozitive sunt un lucru bun. Totuși prin metoda asta ei nu fac altceva decât încearcă din greu să gândească pozitiv, însă când se chinuie prea mult să-și impună gânduri pozitive, ei riscă să ajungă la un rezultat opus.
Oprirea gândurilor negative este ceva ca interzicerea unor reviste sau știri negative, care în final promovează interesul pentru un subiect interzis. Prin urmare, asta duce la reapariția gândurilor negative, pe care oamenii au vrut să le elimine.
Alții încearcă să evite lucrurile de care le este frică. Astfel ei refuză anumite sarcini, evită să meargă în anumite locuri, nu răspund la telefon unor persoane, se feresc de situații care le-ar putea cauza un atac de panică. Uneori însă astfel de griji pot fi nerealiste sau exagerate, fapt pentru care ele trebuie analizate.
Ei ar putea apela la un terapeut, care i-ar putea ajuta să identifice gândurile greșite și să-i facă să înțeleagă de ce acestea le creează supărare și cum ar putea fi eliminate și înlocuite cu alte gânduri pozitive.
Cea mai rea metodă de a controla îngrijorarea este consumul de alcool și droguri. Mulți oameni fac asta pentru a preveni apariția gândurilor negative, pentru a-și liniști mintea, stările de nervi, pentru a se calma și relaxa. Această metodă nu face decât să agraveze problema și astfel îngrijorarea va deveni și mai mare.
Cum scapi de îngrijorare?
Îngrijorarea este umană și se manifestă în situații fizice dar și psihologice. E un fel de protecție mentală ce are legătură și cu instinctul de a ne menține în siguranță.
Cel mai simplu mod de a scăpa de îngrijorare este să analizezi de ce te-ai îngrijorat și să vezi dacă a meritat, sau a fost doar ceva exagerat. Oamenii care se uită mereu la TV și aud știri negative în mod constant, au cu siguranță multe stări de îngrijorare. Nu e de mirare că ei devin rapid anxioși, deprimați ca o consecință la îngrijorare. Știrile negative ajung direct în mintea oamenilor și îi afectează foarte mult, le schimbă starea.
O metodă foarte bună de a scăpa de îngrijorare este rugăciunea la Dumnezeu, ea ajută cu siguranță.
O altă soluție este să te calmezi, să respiri profund și să acționezi metodic. În loc să-ți faci griji, ai putea să acționezi, să-ți creezi o listă cu activități ce îți oferă mai multe satisfacții. Acceptă ceea ce nu poți schimba și privește lucrurile din altă perspectivă. Acceptă emoțiile așa cum sunt și sentimentele negative, dar încearcă să conștientizezi că ele sunt trecătoare și că nu trebuie să te lași copleșit de ele.