Arsurile solare sunt frecvente vara, iar dermatologii avertizează că expunerea îndelungată la ultraviolete poate duce chiar la apariția cancerului de piele, indiferent de vârstă.
Spray-uri pentru o bronzare accelerată, ulei de măsline pe tot corpul sau chiar bere sunt doar câteva dintre trucurile la care recurg unii în încercarea de a se bronza cât mai repede. Potrivit medicilor, aceste metode sunt extrem de periculoase.
Iar când vine vorba de leacurile populare pentru a vindeca arsurile solare, medicii sunt de asemenea reticenți. Lămâia, cartoful, uleiul alimentar sau chiar iaurtul pot afecta și mai tare zona bolnavă.
Dacă avem afecțiuni, vorbim de acnee, de pigmentarea facială, atunci ar fi bine să ne sfătuim cu medicul astfel încât să ne și protejeze, dar să fie în siguranță pentru pielea noastră. Dacă nu le alegem corect pot apărea reacții alergice sau reacții iritative de contact.
Aceasta recomandă ca alunițele cu formă neregulată, închise la culoare care sunt umflate ori sângerează să fie verificate și monitorizate de medic.
De asemenea, crema cu protecție solară trebuie aplicată din două în două ore, iar dacă intrăm în apă chiar mai des. Inclusiv pe picioare, după cum atenționează doctorii din Statele Unite ale Americii, care spun că oamenii uită adesea acest lucru.
De asemenea, este important de știut că trebuie să folosim crema cu protecție solară zi de zi, nu doar atunci când suntem la plajă deoarece soarele puternic ne poate afecta chiar și atunci când mergem pe stradă, așteptăm în stația de autobuz ori ne plimbăm prin parc.
Pielea deschisă la culoare este mult mai sensibilă, razele solare acționează mult mai rapid, procesele biochimice care acționează la nivelul pielii merg cu o altă viteză și, practi,c acești copii pot face arsuri solare mult mai rapid decât ceilalți. Cu cât pielea este mai deschisă, cu atât factorul de protecție crește.
Pe lângă protecția chimică, rămân valabile și alte recomandări: purtarea hainelor lejere, cu mânecă lungă, acoperirea capului cu o pălărie, purtarea ochelarilor de soare cu protecție UV și hidratarea corespunzătoare cu apă.