Ce faci când eşti cel mai mic din curtea şcolii şi ceilalţi îşi umflă muşchii? Te dai la ei! Şi vezi tu după aia…
„Am vrut să il sperii un pic pe Caeleb Dressel şi cred că am reuşit”.
„A real thing!”. Aşa l-a caracterizat un coleg de înot pe David atunci când organizatorii Galei Trofeelor Alexandrion s-au gândit să-l propună pe lista premiilor pentru speranţe. Se întâmpla înainte de cea mai bună performanţă a anului (trecut) pe sută liber, înainte de lada cu aur adusă de la Europene de juniori sau de aventura olimpică, înainte, fireşte, de toate celelalte disticţii pe care le colecţionează, cel mai bun sportiv al anului, cel mai bun tânăr sportiv european şi cine mai ştie câte. Atunci, pe scenă şi în faţa unei săli adunând mare parte din elita sportivă a României, David a părut a fi mult înaintea vârstei lui, şi continuă să fie. Probabil că nu se poate altfel în acest culoar îngust pe care concurează cu toate naţiile, toate culturile, toate tehnologiile care sunt disponibile pentru unii şi alţii. Omul nostru e plecat într-o cursă lungă, lungă. Şi pentru asta trebuie să fii dotat. Din cap până-n picioare….
Aţi mai auzit ceva despre el în ultima vreme? Despre asta e vorba. El şi antrenorul Adrian Rădulescu şi-au creat o bulă care nu e un tunel. Se întâmplă lucrurile dure şi lucruri simpatice, dar mai ales acolo nu se grăbeşte nimeni, timpul are răbdare, vorba lui Marin Preda, spre deosebire de timpul ăstălalt, al celor care tresalată în ritmul inimaginabilului care ne tot loveşte de doi ani. Pe 31 martie, la prima ediţie nepandemică a Galei, ar putea, cine ştie?, să iasă din nou la suprafaţă. Pentru o gură de aer din lumea noastră.
