De multe ori, drumeția și trekkingul sunt folosite drept sinonime de către cei neavizați. Deși ambele activități implică mersul pe jos, există diferențe semnificative între ele. Pentru a lămuri aceste confuzii, este bine să cunoști care sunt caracteristicile fiecărei activități în parte, pentru a putea alege în cunoștință de cauză traseele adecvate, a calcula durata estimată a unui traseu și a te echipa corespunzător.
De la început, trebuie să știi că elementul comun al ambelor activități este mișcarea în natură, în special în zone muntoase, deluroase sau împădurite. Ambele au beneficii excelente pentru minte și corp, fortificând sănătatea și crescând tonusul muscular, dar și mental.
Iată care sunt diferențele esențiale între drumeție și trekking
1. Scopul
Dacă o drumeție este mai mult o plimbare în mijlocul naturii pentru deconectare și admirarea peisajelor, trekkingul implică un scop mai precis. Când faci trekking, deși o faci din plăcere, ai în vedere și atingerea unui obiectiv, cum ar fi o anumită destinație, o anumită distanță parcursă într-un interval de timp prestabilit sau un scop moral ori spiritual.
2. Traseul
Drumeția se desfășoară, de regulă, pe trasee marcate și cu un grad de dificultate redus sau, cel mult, mediu. Trekkingul folosește atât traseele specifice drumeției, cât și poteci de munte, drumuri forestiere sau zone nemarcate, în plină sălbăticie.
3. Distanța
Drumeția poate fi făcută pe trasee care durează cel mult o zi lumină sau poate o zi și o noapte, dacă există loc de popas pe drum. Distanța unei drumeții poate varia între 3-4km și maxim 50 km. Pe de altă parte, trekkingul se desfășoară pe zile întregi și pe distanțe foarte variabile, de la 50 km până la mii de kilometri, neexistând o limită în afară de cea dată de scopul și rezistența celor care se aventurează în acest tip de activitate.
4. Echipamentul
Pe oricare dintre cele două activități ai prefera-o, întotdeauna este de dorit să fii echipat corespunzător cu articole de drumeție și trekking adecvate traseului, duratei de timp și posibilelor intemperii. Astfel, dacă alegi drumeția, poți alege un echipament mai ușor, compus dintr-un rucsac, în care să pui mâncare, niște schimburi și apă suficientă. De asemenea, ai nevoie de încălțăminte adecvată traseului ales.
Totul este diferit în cazul în care vrei să faci un traseu de trekking. Pe lângă rucsacul încăpător, unde vei depozita mâncare neperisabilă, medicamente și trusă de prim-ajutor, ustensile de gătit, haine de schimb, busolă, harta, GPS, lanternă și multe alte accesorii indispensabile unei astfel de expediții, vei mai avea nevoie de un cort și de un sac de dormit, precum și de încălțăminte rezistentă și eventual, bețe speciale de trekking, care te vor ajuta la mers.
5. Determinarea mentală
Pentru o drumeție, ambiția nu-ți va fi pusă la grea încercare. Până la urmă, traseul unei drumeții este ales pentru a aduce relaxare și plăcere drumeților. Trebuie, totuși, să fii în stare să mergi pe jos o perioadă de minim 4-5 ore.
Cu totul altfel stă situația în cazul când te hotărăști la un traseu de trekking, care poate fi provocator, atât din punct de vedere mental, cât și fizic. Nu este o idee bună să te apuci de astfel de activitate fără să fii într-o excelentă formă fizică și să fii capabil să mergi pe trasee sau în afara lor câte 7-8 ore, timp de zile în șir.
Iată, deci, diferențele esențiale între drumeție și trekking. Tot ce rămâne de făcut este să alegi un traseu și să pornești într-o aventură de neuitat.
Sursa foto: shutterstock.com