Mașini pregătite de sezonul rece. Ce service auto alegem?

Mașini pregătite de sezonul rece. Ce service auto alegem?

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33 l-a avut ca invitat pe unul dintre oamenii de succes din lumea industriei service-urilor auto, Florin Voicu (Ideal Visar Service).

Ghid priceput în lumea service-urilor auto, cu experiență vastă în management, Florin gestionează toata activitatea de la Ideal Visar Service. Cariera lui ar putea fi subiectul unui roman, însă, pe scurt, validarea acesteia o dau anii petrecuți în curtea gigantului Dacia.

Începând din 2011, Florin  Voicu a lucrat la doi importanți dealeri, iar responsabilitățile lui au fost multiple. Începând cu gestionarea relației cu compania “mamă”, continuând cu cea a parcului auto, a accesoriilor, a anvelopelor pentru clienți, a mașinilor pentru închiriat, a relației cu transportatorii sau a relației cu mari companii etc.

Managerul Ideal Visar Service a discutat împreună cu moderatorii Romeo Chiriac și Mihai Igiroșanu un subiect important, încercand să le dezvăluie oamenilor cum să se ferească de “țepele” de care le primesc atunci când apelează la service-uri care un profitul înaintea calității.

Emisiunea se dorește a fi un fel de ghid, extrem de bine documentat, cu exemple reale și direct de la o sursă credibilă, pentru proprietarii de autoturisme.

De asemenea, terapeuta Ileana Vlăduț a prezentat rubrica Alegeri Potrivite.

 

Cuvinte cheie