Parteneriatul dintre Petrolul Ploiesti si Alexandrion Group a intrat in cel de-al optulea an !

Devenit, deja, o constantă, parteneriatul dintre Petrolul Ploiesti și Alexandrion Group a intrat în cel de-al optulea an, noua înțelegere fiind anunțată într-o conferință de presă organizată marți, la care au participat Costel Lazăr, președintele clubului, și Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv al Alexandrion Group.

Suntem parteneri de cursă lungă, asta pentru că, după cum bine știți, Prahova este și casa noastră! Aici aveam cea mai importantă și mai mare fabrică, iar majoritatea celor care lucrează pentru compania noastră sunt din Ploiești și, bineînțeles, rezonează cu acest club. Așa că este o datorie, și morală, dar și socială, de a întoarce din binele nostru și comunității de care aparținem”, a spus Valentin Popescu. „Suntem împreună de opt ani, iar mesajul președintelui și fondatorului Alexandrion Group, domnul Nawaf Salameh, este acela că se va întinde pe termen nelimitat această colaborare. Ne bucurăm să facem parte din acest parteneriat și ne dorim ca anul viitor să ne întâlnim din nou, dar cu Petrolul fiind în prima ligă, acolo unde îi este locul!”, a adăugat directorul de marketing sportiv al Alexandrion Group.

”Avem un parteneriat trainic, ce sperăm să dureze foarte mult timp. Le transmitem mulțumirile noastre și îi asigurăm că vom face toate eforturile pentru performanță”, a fost mesajul președintelui Costel Lazăr.