
Potrivit Hearing Loss Association of America, un grup de susținere non-profit, aproximativ 48 de milioane de americani au un anumit grad de pierdere a auzului și cei mai mulți dintre ei așteaptă câțiva ani înainte de a căuta ajutor,
„Din fericire, acest tip de pierdere a auzului (indusă de sunet) poate fi aproape complet prevenit cu puțină educație și un efort minor”, a explicat specialistul, pentru Fox News Digital.
Steve Taddei, care este doctor în audiologie la HearAdvisor (o resursă de informații online pentru persoanele care au nevoie de aparate auditive), recomandă câteva practici care pot ajuta la prevenirea și reducerea pierderii auzului:
1 Programați-vă verificări auditive la un specialist în conservarea auzului! Acesta vă poate efectua o serie de teste pentru măsurarea auzului.
2 Dat fiind că volumul excesiv de sunet la dispozitivele folosite deteriorează auzul, ascultați la cel mult 60% din volumul maxim pentru nu mai mult de 60 de minute pe zi!
3 Căștile ajută la minimizarea sunetelor de fond, permițându-vă să ascultați la niveluri mai mici fără a trebui să concurați cu zgomotul ambiental. Folosiți-le!
4 Pauzele de ascultare la fiecare oră pot preveni oboseala, oferind urechilor timp prețios pentru a se recupera.
5 Monitorizați expunerea la sunet cu ajutorul aplicațiilor de măsurare a nivelului de sunet care pot fi instalate pe telefon!
6 Purtați dopuri pentru urechi atunci când sunteți expus la sunete puternice: concerte curse, arme, unelte electrice etc. Vă va ajuta să vă protejați auzul!