Vânătorii de Furtuni – 17 august. Cum se formează furtunile și cum te ferești de ele
Ce este și cum se formează o furtună
O furtună este un fenomen meteo extrem care apare atunci când umezeala și aerul fierbinte din atmosferă se ridică rapid. Pe timp de vară, soarele încălzește imediat aerul de deasupra pământului, acest aer este împins câteodată foarte repede în sus. Pentru că aerul fierbinte este mai puțin dens decât cel rece, el începe să se ridice cu viteze mari până ajunge în părțile superioare ale atmosferei, într-un proces numit convecție.
Vaporii de apă pe care aerul fierbinte îi cară se răcesc, eliberează căldura, iar condensul duce la formarea norilor. Acești nori cresc continuu până ajung la limita de sus a atmosferei, acolo unde există temperaturi sub 0 grade Celsius.
Ca bonus, furtunile cu tunete, care se formează aproape de fiecare dată când plouă vara, se formează atunci când particulele de gheață se lovesc una de cealaltă. Când se lovesc, aceste particule se pot ciobi, iar dacă suficiente particule de gheață se izbesc violent una de cealaltă, pot provoca descărcări electrice, care cumulat, provoacă fulgerele.
Undele de sunet provocate de mișcarea rapidă a acestor fulgere sunt percepute pe pământ ca tunete puternice.
Furtunile trec prin trei stadii în ciclul lor de viață, care de obicei au loc foarte rapid vara, din cauza temperaturilor foarte ridicate la sol. Aceste stadii sunt stadiul de dezvoltare, de maturizare și de disipare.
Când vorbim de furtuni, acestea se pot manifesta sub diferite forme și pot aduce cu sine mai multe dezastre naturale. De exemplu, o furtună cu grindină se poate forma atunci când sunt întrunite mai multe condiții, dar despre acest subiect vom vorbi în alt material despre fenomene meteo extreme. Că veni vorba de grindină, atunci când o furtună include astfel de manifestări sau chiar vânt care bate cu viteze de peste 92 de kilometri pe oră, este emisă de către autorități o alertă de furtună severă.
Cicloanele, taifunurile sau musonii sunt și ele diferite tipuri de furtuni, dar cu diferențe semnificative, deși doar denumirea diferă de la o regiune la alta, manifestările fiind similare.
Pentru că furtunile sunt fenomene meteorologice care se formează în mod natural, nu le putem preveni, dar putem lua măsuri pentru a ne asigura că nu se manifestă la fel de frecvent.
Cel mai bun mod prin care putem preveni numărul mare de furtuni este reducerea temperaturilor, care poate fi realizată doar prin oprirea poluării și reducerea gazelor cu efect de seră. Asta presupune decarbonizarea sectoarelor energetic, al transporturilor sau al industriilor grele, care va reduce poluarea și va menține temperaturile sub control.
Cu cât aerul este mai fierbinte, cu atât atmosfera este mai instabilă, iar furtunile devin mai frecvente și mai violente.
Cum ne pregătim pentru o furtună
Deși nu ne putem opune naturii, există anumite lucruri pe care le putem face pentru a trece cu bine peste o furtună, mai ales dacă locuim în zone unde astfel de fenomene sunt frecvente.
Să începem cu începutul, asigură-te că nu ai pe balcon sau în curte obiecte ușoare, ce pot fi purtate de vânt cu ușurință, mai ales în timpul sezonului cu furtuni, care în România, de exemplu, are loc între jumătatea lunii iulie și sfârșitul acesteia. Dacă ai pe afară obiecte care pot zbura ușor fără voia lor, mută-le înăuntru sau ancorează-le de ceva solid.
Toaletarea copacilor este extrem de importantă pentru a preveni daunele asupra locuinței tale sau asupra infrastructurii sau în cazuri extreme, pentru a preveni rănirea sau decesul cuiva. Din păcate, unele autorități nu se ocupă deloc de acest lucru și lasă copacii să se extindă necontrolat sau chiar îi lasă să se usuce, ceea ce pune în pericol atât clădirile, cât și trecătorii. Un copac de mari dimensiuni poate distruge ferestre, acoperișuri sau chiar provoca daune semnificative pereților.
Verifică în permanență aplicația de vreme a telefonului pe timpul sezonului cu furtuni și informează-te cu privire la alertele și avertismentele meteo lansate de către autorități, care îți pot da câteva minute avans pentru a pregăti lucrurile esențiale înainte de o furtună și foarte important, pentru a te adăposti.
Nu în ultimul rând, asigură-te că ferestrele sunt închise pentru a preveni inundațiile și pentru a te asigura că acestea nu se izbesc de pereți. Poate părea ceva banal, dar li se poate întâmpla și celor mai pregătiți dintre noi să uite de acest aspect și să lăsăm o fereastră deschisă pe timp de furtună, doar ca să găsim mai târziu deznodământul pe covor.
Pentru că nu le putem preveni și de multe ori nici nu le putem identifica până nu este prea târziu, este important să fim precauți atunci când ne pregătim pentru o furtună. Un astfel de fenomen meteo extrem este de obicei destul de inofensiv dacă avem casa protejată și dacă nu există pomi care să ne pună în pericol.