Site icon Tot Ceea Ce Este

Activitățile artistice – cum te pot ajuta să combați stresul din timpul pandemiei

Activitățile artistice – cum te pot ajuta să combați stresul din timpul pandemiei

Stresul nostru cel de toate zilele… dacă până la instalarea pandemiei, îl puteam „păcăli” cu unul sau două exerciții de respirație, cu o plimbare în parc, o ieșire în oraș cu prietenii, un weekend la munte sau un city break reușit, iată-ne acum nevoiți să găsim soluții care trebuie să funcționeze între cei „patru” pereți ai casei. Asta dacă nu te afli printre norocoșii care dețin o grădină și își pot lărgi orizontul cu câțiva metri pătrați, dar extrem de importanți.

Așadar, știm că stresul ne poate afecta viața pe mai multe planuri, însă cum putem să îl gestionăm corect?

Este important să știm că el poate fi cauzat atât de stimuli exteriori (știrile de la TV, din mass-media, ce ne spun persoanele din jur, ce vedem, ce auzim), cât și de stimuli interiori sau, mai exact, de gândurile pe care le rulăm în mintea noastră, ce ne spunem.

Și dacă stimulii externi pot fi înlăturați ușor, de exemplu, putem stinge televizorul pentru un timp sau putem sta departe de rețelele de socializare 3-4 ore, putem întrerupe o conversație dăunătoare,  stimulii interiori (gândurile) nu sunt la fel de ușor de gestionat.

Activitățile artistice au capacitatea de a-ți muta atenția de pe factorii interni care creează stresul, către lucruri productive, benefice, care îți stimulează creativitatea și starea de bine.

Pictează – creează-ți un tablou handmade

Nu trebuie să fii Picasso pentru a picta propriul tablou. Un carton, o planșă sau hârtie mai groasă, o rama foto de dimensiunile cartonului, culori acrilice, pensule și puțină imaginație sunt suficiente. La realizarea acestui tablou pot participa toți membrii familiei.

Fă-ți un colaj cu fotografiile preferate

Fie că alegi fotografii făcute în concediile petrecute împreună cu familia sau poze cu destinațiile preferate decupate din reviste, poți crea din ele un mic tablou pe care să-l așezi în camera în care te relaxezi.

 

Reciclează hainele vechi pe care le ai în dulapuri

Înainte de a te gândi să le arunci, vezi dacă nu cumva le poți transforma în alte obiecte vestimentare unice și personalizate.

 

Organizează o piesă de teatru chiar la tine acasă

Tot din hainele vechi pot fi confecționate diferite jucării pentru copii. Dacă ești în căutarea unui proiect care implică toți membrii familiei, mici sau mari, atunci gândește-te cum poți transforma povestea preferată a ta sau a copilului tău într-o piesă desprinsă din teatrul de păpuși.

 

Recondiționează mobila veche

Dacă te-ai gândit deja să recondiționezi câteva obiecte de mobilier, însă ai evitat să începi proiectul din lipsă de timp, acum a venit momentul potrivit.

Reciclează lădițele vechi din lemn

Dacă ai prin casă sau printr-un colț de cămară câteva lădițe din lemn care nu fac decât să ocupe spațiul fără folos, atunci le poți transforma în ceva util: o măsuță pentru cafea, suport pentru ghivecele cu florile din balcon sau borcane cu condimente, o mini bibliotecă.

Zugrăvește

Știm că la această idee prima reacție a multor oameni ar fi „țara arde și baba se piaptănă”. Da, însă viețile noastre trebuie să continue și pe timp de criză și atât timp cât nu ne putem ocupa de lucrurile exterioare, ne putem îndrepta atenția către interiorul casei

Alte idei de activități artistice antistres

Pe lângă proiectele menționate anterior, poți testa și următoarele sugestii. Ideile acestea pot fi folosite nu doar ca metode antistres, ci și ca modalități prin care să îți îmbogățești viața cu mai multe resurse: creativitate, putere de concentrare, joacă, bucurie, relaxare.

În final… creează-ți „cutia antistres”. Tu ce alte metode folosești pentru a gestiona stresul perioadei actuale? Adaugă-le în această listă, apoi notează fiecare tehnică pe câte un bilețel colorat. Împachetează bilețelele și pune-le într-o cutie sau într-un borcan. Păstrează-l ca pe un fel de „kit de salvare” la care să apelezi atunci când vrei să te relaxezi. Sperăm că toate aceste idei te vor inspira și îți vor fi de folos atunci când vei avea nevoie să te deconectezi de la stresul perioadei tulburi pe care cu toții o traversăm.

Exit mobile version