Pentru iubitorii de munte, 11 decembrie este o zi deosebită. În 2003, Adunarea Generală a ONU a proclamat această dată drept „Ziua internațională a munților”, cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor dezvoltării regiunilor muntoase ale planetei.
Având în vedere multitudinea, frumusețea și resursele masivilor, „Ziua internațională a munților” beneficiază și de un simbol, format din trei triunghiuri echilaterale (reprezentând munții). În fiecare triunghi se află alte simboluri, după cum urmează: în primul triunghi este un romb de culoare albastră (reprezentând gheața și zăpada din vârful munților), în al doilea triunghi este un cerc portocaliu (reprezentând resursele care pot fi extrase din aceste forme de relief), iar în al treilea triunghi este un alt triunghi de culoare verde (reprezentând vegetația).
Totodată, ONU a atras atenția și asupra faptului că munții furnizează apă dulce, energie și hrană — resurse care vor deveni insuficiente în următoarele decenii. Mai mult, în zonele muntoase se înregistrează și o incidență ridicată a sărăciei, aceste zone fiind extrem de vulnerabile în fața schimbărilor climatice, a defrișărilor, a degradării terenului și a dezastrelor naturale.
Marți, 11 decembrie 2018, Facultatea de Geografie a Universității din București va marca, printr-un eveniment care își propune să aducă alături iubitorii muntelui, Ziua Internațională a Muntelui. Manifestarea va avea loc începând cu ora 18:00, în Amfiteatrul „George Vâlsan” al Facultății de Geografie (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 1).
Momentul va fi marcat împreună cu echipa de alpiniști români care a reușit deschiderea unei noi rute în Masivul Pumori (7.161 m) din Himalaya. Expediția a durat nouă zile din care patru au fost ocupate cu cățărarea peretelui de gheață și zăpadă, înalt de 1.200 metri. Această nouă rută a fost numită Călătoria Micului Prinț, deoarece unul dintre membrii obișnuia să citească și să interpreteze cu copiii săi această poveste. Membrii echipei de alpiniști, adică Vlad Teofil, Zolt Török și Romeo Popa, vor împărtăși cu cei prezenți momente din timpul acestei provocări.
Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca Ziua Internațională a Muntelui să fie celebrată, anual, în data de 11 decembrie, iar organismul care gestionează acest eveniment este Organizația Alimentație și Agricultură (FAO). Acest cadru a fost creat pentru a atrage atenția asupra ecosistemelor fragile din zona montană și a importanței muntelui pentru mediu și societate. În fiecare an, FAO desemnează o temă prioritară care se regăsește pe agenda dezbaterilor în manifestările dedicate muntelui. Astfel, pentru anul 2018, tema propusă este #MunteleContează, întrucât, așa cum realitatea ne arată:
- #MunteleContează pentru apă, deoarece între 60-80% din resursele de apă potabilă ale planetei provin din zona montană;
- #MunteleContează pentru reducerea dezastrelor și riscurilor, prin avalanșe, alunecări de teren și inundații care amenință comunitățile riverane;
- #MunteleContează pentru turism, prin diversitatea culturală, peisaj, sport și patrimoniu, concentrează 15-20% din turismul global;
- #MunteleContează pentru alimentație, prin culturile specifice adaptate și creșterea animalelor;
- #MunteleContează pentru biodiversitate deoarece concentrează un sfert din biodiversitatea terestră cu cele mai multe specii endemice.
sursa: https://www.unibuc.ro/