Educația limpezește apele și-n sport – Emisiune Business Philosophy
Tot Ceea Ce Este
Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, care va avea loc miercuri, 04 august, de la ora 18:00, îl va avea ca invitat special pe Cezar Bădiță, instructor de natație la Alexandreea Club Fitness & Spa, fost mare performer al înotului mondial.
Cezar va vorbi în cadrul emisiunii moderate de Laurențiu Ciornei despre participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice și despre importanța covârșitoare pe care o are educația în sport.
Faptul că provine dintr-o familie consacrată de mari poloişti l-a direcţionat către nataţia de performanţă. Tatăl său, Alexandru Bădiţă, a participat cu naţionala României la Olimpiadele de la Melbourne şi de la Roma. Iar fratele, Horaţiu Bădiţă a fost prezent la JO de la Atlanta (1996), unde a luat startul în proba de înot 4×100 de metri liber.
Cezar Bădiţă a obţinut de-a lungul carierei numeroase recorduri naţionale şi internaţionale.
Cea mai importantă distincţie internaţională obţinută a fost medalia de argint în proba de 200 m, la Campionatele Europene de la Helsinki din 2000.
Născut în aprilie 1979, mezinul familiei de înotători Bădiţă a ajuns ca în acea perioadă să învingă multe nume grele ale nataţiei mondiale.
Finalist la Jocurile Olimpice de la Sydney, el rămâne primul român care a coborât sub bariera de 1 minut şi 50 de secunde la proba de 200 metri liber, performanţă înregistrată la acea ediţie a Olimpiadei.
Ce nu ştiu probabil cei din actuala generaţie de înotători este faptul că unele dintre recorduri nu au reuşit să fie depăşite nici până acum, după 3 decenii. Printre aceste recorduri ale lui Cezar Bădiţă se numără:
50 m bras, copii 9 ani. 00:40:80, 17/11/1988, BUCURESTI;
100 m bras, copii 9 ani. 01:30:80, 18/11/1988, BUCURESTI;
200 m bras, copii 11 ani, 02:53:80, 20/12/1990, BAIA MARE;
200 m mixt, seniori. 02.01.58, 24/07/2003, BARCELONA;
400 m mixt seniori, 04.19.72, 27/07/2003, BARCELONA;
200 m mixt, master, 02.24.98, 2015, BUCUREŞTI.
Apoi, nu trebuie uitat faptul că mezinul familiei Bădiţă a fost „pe valul“ înaltei performanţe mult timp, după ce a învins nume mari ale nataţiei mondiale.
Iar după ce şi-a încheiat cariera de sportiv, a rămas lângă iubirea de o viaţă, alături de bazin, devenind instructor de înot la Alexandreea Club Fitness & Spa.