Românii au dominat competiția internațională Argeș Cup Dr. Oetker

Românii au dominat competiția internațională Argeș Cup Dr. Oetker

Vlad Cristian Breazu este câștigătorul celei de-a VI-a ediții a Argeș Cup Dr. Oetker, după ce s-a impus în finală în fața bulgarului Vladimir Popov, scor 6-4, 5-5 (abandon medical), informează Revista Sport Magazin.

“Meciul a fost foarte greu și îmi pare rău că adversarul s-a accidentat. Am jucat deja în alte câteva turnee internaționale, dar acesta mi s-a părut cel mai important, mai ales că este din cadrul Tennis Europe. Am căpătat încredere în mine pentru în viitor. Organizarea a fost excepțională, fiind un turneu deosebit“, a declarat Breazu.

Mara Gae a fost învinsă în finală, cu scorul de 6-4, 6-0,  de Vlada Haetcaia din Republica Moldova.

“Am început tenisul la 7 ani. M-am simțit foarte bine aici la Tenis Club Curtea de Argeș. N-am reușit să găsesc soluții pe moment, adversara a jucat foarte bine, dar am avut și o zi proastă. Pe viitor vreau să urc cât mai sus în clasamentul Tennis Europe, să joc la turneele ITF și apoi să obțin puncte WTA”, a declarat Mara Gae.

Perechea Andreea Herea/ Oana Bianca Marinescu a câștigat cea de-a VI-a ediție a Argeș Cup Dr. Oetker după ce a învins în finală cuplul format din Alisa Bianca Apostol și Bianca Bulat, cu scorul de 6-3, 6-2.

“Ca de obicei organizarea unor astfel de turnee, interne sau internaționale, este grea, dar noi avem multă experiență. Suntem obișnuiți cu organizarea turneelor mari. M-a bucurat că am avut la Argeș Cup Dr. Oetker o participare atât numerică, cât și valorică. Am avut meciuri disputate și echilibrate. Ploaia ne-a făcut ceva feste, dar am reușit să organizăm cum trebuie competiția. Urmează în august competiția ITF, Vitality Open Tour, cu premii de 15.000 de dolari“, declarat Directorul Turneului, Gheorghe Borțan.

“Este prima dată când arbitrez la Argeș Cup, deși vin de 5 ani la concursurile de la Tenis Club Curtea de Argeș. O experiență nouă, frumoasă. Am avut un pic de ploaie, însă terenurile au fost foarte bune“, a declarant Andrei Bardan, arbitrul principal al turneului.

La băieți, dublul Mihai Viorel Lungu/Christian Teszari a cucerit această competiție după ce a învins în finală cuplul Dragos Nicolae Cazacu/Luca Preda, cu scorul de 7-6(2), 6-4.

Peste 70 de jucători din Italia, Bulgaria, România, Anglia, Moldova, Israel, Irlanda, Polonia, India și Rusia, au concurat la cea de a VI-a ediţie a Argeş Cup, turneu unde Dr. Oetker România este partenerul principal.

Arges Cup_Poster 480×680+5mm bleed

Competiţia pentru categoriile de vârstă până în 16 ani, băieţi şi fete, simplu şi dublu, al cărei sponsor principal este Dr. Oetker, s-a disputat la Tenis Club Curtea de Argeş.

Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/argescup, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se găsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Arges Cup Dr. Oetker a fost Tenis Club Curtea de Argeș. Partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2019 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș.

Parteneri media au fost Radio Argeș Expres și Ziarul Argeș Expres, iar promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.