În anul 2013, Dereck și Beverly Joubert de la Inițiativa Big Cat, în parteneriat cu National Geografic, au înființat Ziua Mondială a Leului. Cunoscut și ca Inițiativa Național Geografic Big Cats, acest parteneriat are obiectivul de a proteja aceste specii de „pisici” sălbatice în mediul lor natural.
Tot azi este și Ziua Lenei – Este o zi absolut specială pe care o putem sărbători fără să ne ridicăm de pe canapea. Ziua Lenei (#LazyDay), al cărei iniţiator nu este cunoscut, este o scuză ideală pentru a lua o pauză şi a ne bucura de un timp preţios pentru noi înşine, fără a ne simţiţi vinovaţi pentru asta.
Ziua Mondială a Leului din 10 august onorează anual cel mai maiestuos animal de pe pământ. Cu prilejul acestei zile toți iubitorii leilor de pe tot globul se străduiesc să crească conștientizarea despre populația lor tot mai redusă și militează pentru prezervarea habitatului lor.
Specia de leu numită leul panteră are cel mai mare număr de exemplare de pe pământ. De obicei, cântărind de la 136 la 250 de kilograme, leul are o varietate de culori, de la galben deschis la maro-roșcat. Surprinzător, există și o specie de leu alb în sălbăticie. Ușor de recunoscut după coama sa deasă, leul are mușchi de oțel și se remarcă printr-un urlet puternic, asurzitor.
În urmă cu trei milioane de ani, leii rătăceau liberi prin Africa, Asia, Europa și Occidentul Mijlociu. În zilele noastre, trăiesc în habitatul lor natural numai în Asia și Africa.
Leii sunt menționați ca specie vulnerabilă în Lista roșie a speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Deși nu sunt clasificați ca specie în pericol, se lovesc de tot mai multe obstacole în supraviețuirea lor.
În prezent, există numai circa 30.000 până la 100.000 de lei pe pământ. În ultimele decenii, numărul lor s-a micșorat aproape la jumătate, din cauza vânării lor ca trofee și a dispariției ecosistemului lor natural.