Organizat de Asociația Română de Padbol, evenimentul a demonstrat pasiunea pentru acest sport și respectul acordat unei competiții naționale, pe care orice partener se poate mândri că îl susține.

La eveniment au participat douăzeci și patru de echipe din diferite orașe, însumând aproximativ 60 de jucători. Aceștia au fost însoțiți de președinți de cluburi, familii si prieteni veniți să îi susțină. Organizarea deosebită, amenajarea locației, precum și un permanent public iubitor de sport au întregit reușita evenimentului.
Deschiderea competiției a fost facută de Elisabeta Gherghișan, președinta recent avizatei Federații Române de Padbol, fiind totodată și cea care a dezvoltat acest sport în România.
Din partea Ministerului Sportului au fost prezenți directorul Complexului Sportiv National Lia Manoliu, Florin Oancea, care a urat succes tuturor participanților, Daniel Moroșanu, directorul Direcției pentru Sport București, precum și vedeta și omul de sport Roxana Ciuhulescu.
Cupa României a fost înmânată de Elisabeta Gherghișan și reprezentatul Ministerului Sportului la acest eveniment, Subsecretar de Stat Radu Antohi.
Related posts:
- Combinații de 39 remedii luate cate 7 … ?
- Tinerele talente ale tenisului românesc, premiate la Dr. Oetker Junior Trophy
- Recomandările specialistului SEO „Limitless Agency” pentru optimizarea shopping-ului online de Black Friday
- Gala Premiilor Directorii Anului: cei mai buni directori de școală din România vor fi premiați





