Atunci când ierţi, tu eliberezi un prizonier

Atunci când ierţi, tu eliberezi un prizonier

La ce te gândeşti atunci când auzi cuvântul „mândrie“? La mândria generată de o realizare? De munca bine făcută? De o victorie sportivă? De a fi cetăţean al ţării tale? Aceste tipuri de mândrie sunt pozitive şi nedăunătoare, dar există şi alte tipuri, insidioase şi toxice. Este vorba înainte de toate de orgoliu, de acea mândrie care ne face să ne considerăm mai presus decât semenii noştri sau chiar decât Dumnezeu. Acest tip de mândrie ne face să simţim o stare de ură, de invidie, de resentiment, de superioritate, de rea voinţă sau de mânie faţă de altcineva.

Orgoliul este un copil al egoismului şi poate conduce la convingerea că adevărul nostru este cel mai înalt, iar calea pentru care am optat noi este singura cale posibilă. Adeseori, orgoliul este greu de recunoscut în noi înşine. Unii l-au numit „marele viciu“, tocmai pentru că este foarte răspândit în rândul oamenilor.

Una din marile probleme pe care le generează este că te împiedică să ierţi pe altcineva. Dimpotrivă, te face să te cramponezi de rănile reale sau imaginare pe care le-ai suferit şi generează alte emoţii negative, precum mânia, resentimentele şi frustrarea. Mai devreme sau mai târziu, sfârşeşti prin a dori să te răzbuni pe cei care ţi-au greşit cu ceva.
Atunci când ne manifestăm voinţa pentru a opune rezistenţă voinţei altor oameni sau celei divine, noi ne golim practic de propria noastră putere. Sursa întregii puteri este Dumnezeu.


Atât timp cât acţionăm împotriva voinţei Sale, noi ne paralizăm singuri şi ne blocăm propriul progres.
Cu alte cuvinte, cultivarea orgoliului ne blochează progresul şi ne face rău. Acesta conduce inevitabil la crearea unor emoţii nerezolvate captive, întrucât nu ne permite să ne detaşăm şi să iertăm, apucând-o astfel pe calea superioară ce conduce la starea de pace interioară. Dimpotrivă, orgoliul ne conduce pe calea întunecată a sentimentelor negative, care începe de multe ori cu resentimentul.

Mânia nu va dispărea niciodată atât timp cât gândurile de resentiment vor continua să fie cultivate de minte. în schimb, ea va dispărea de îndată ce aceste gânduri vor fi uitate.

Este important să înţelegem că detaşarea de vechile răni sufleteşti ne este de mare folos. Mulţi oameni simt că este justificat să se cramponeze de vechile lor răni sufleteşti, crezând că astfel îi pedepsesc pe cei care li le-au produs. Adevărul este că în acest fel ei îşi fac singuri rău, fără a le face în niciun fel rău celorlalţi. Aceştia pot fi sau nu conştienţi de ceea ce simţim, dar propriile lor sentimente depind în totalitate de ei înşişi. Faptul că noi optăm pentru a suferi din cauza trecutului nostru nu înseamnă automat că şi ei vor suferi la rândul lor.

Să spunem că ai făcut ceva oribil şi că îţi este imposibil să te detaşezi de starea de vinovăţie. In acest caz, ai posibilitatea să faci ceva special, care să dea semnificaţie vieţii tale şi să ţi-o schimbe. Iertarea de sine şi iertarea celorlalţi oameni este cea mai bună decizie pe care o poţi lua. Ea te eliberează de întreaga negativitate asociată cu incidentul în cauză.

Lewis Smedes:,, Atunci când ierţi, tu eliberezi un prizonier. Spre surpriza ta, descoperi apoi că acest prizonier eşti chiar tu.” In acest caz, de ce nu te-ai elibera? De ce ai crea mai multă negativitate şi mai multe pagube în viaţa ta, reiterând la infinit vechile răni sufleteşti?

Ia decizia de a te detaşa de aceste răni. Iartă. Foarte multe probleme apar din cauza ignoranţei.
0 mare parte din suferinţa umană se datorează faptului că nu înţelegem ce efecte au acţiunile şi gândurile noastre asupra noastră şi asupra celorlalţi. Tot ceea ce le facem altora, ne facem de fapt nouă înşine.
Dacă cineva te-a tratat în mod necorespunzător, aminteşte-ţi de exemplul dat de Christos. Când era pe cruce, acesta a spus:„Iartă+i, Tată, căci nu ştiu ce fac.” Deşi se afla într-o situaţie extremă, el a optat pentru iubire şi iertare. La fel putem proceda şi noi.

Cuvinte cheie