Ce este decondiționarea mentală și emoțională?
Înseamnă descoperirea tiparelor care ne ajută sau care ne blochează. Vorbim de tipare eficiente care ne duc către o viață bună și de tipare ineficiente care ne duc către o viață mai puțin bună. Pe cele ineficiente le luăm din exterior. Cele eficiente sunt deja în noi.
Ce face procesul de decondiționare este să ne readucă înapoi către abilitățile cu care noi am venit pe această lume.
Diferența între deciziile abstracte și cele creative este că totul pornește de la stimuli. Vine un stimul către noi. Acesta trece printr-un filtru, care este tiparul pe care noi îl avem. De cele mai multe ori ne dăm seama de un tipar pe care îl avem abia după ce l-am repetat si rezultatele pe care le-am obținut au durut. Deciziile pot fi bune sau proaste în funcție de context.
O decizie inspirată poate fi o decizie care te face să simți că progresezi. Uneori, chiar și o decizie ce într-un anume moment poate părea proastă, se poate dovedi o decizie inspirată, mai târziu.
Avem nevoie de ambele emisfere pentru a lua decizii inspirate.
De obicei, fără să ne dăm seama, ținem cu dinții de tiparele noastre. Suntem îngropați sub tipare și abia se întrevede cine suntem noi cu adevărat. Omul modern cară în spate o mulțime de tipare și asta îl epuizează. Orice credință este limitativă, într-un fel sau altul. Tiparele trebuie înțelese, nu respinse.
Luăm decizii cu atât mai inspirate cu cât scade numărul tiparelor ineficiente pe care le manifestăm.
Raportându-ne la Piramida Conștiinței a lui Dr. Hawkins, este important să evaluăm decizia pe care o luăm și să ne dăm seama din ce zonă o luăm. Din zona de rușine, frică sau de curaj? Este foarte important să conștientizăm zona din care luăm aceste decizii.
Oamenii iau decizii din dorință, furie sau mândrie.
Deciziile luate din dorință tind să fie ineficiente, spre deosebire de cele luate din nevoie.
O decizie luată din dorință, te epuizează, te lasă fără energie. O decizie bazată pe o nevoie te hrănește.
Deciziile luate la furie sunt de obicei distructive. De la dorință până la furie sunt decizii luate din hiperactivitate. Este recomandat să ne observăm în momentul în care suntem hiperactivi. Dacă observăm starea de agitație este foarte posibil ca decizia să fie luată din dorință, furie sau mândrie. Indicat ar fi să mai așteptăm puțin în luarea deciziei. Să avem răbdare. A nu se confunda agitația cu emoția, care este o stare normală. Agitația ne spune că trebuie neapărat să avem un anume lucru, ceva sau pe cineva.
Este recomandat să ne întrebăm și cum ne situăm în raport cu ceilalți atunci când luăm o decizie.
Decizia asta mă separă pe mine de ceilalți, adică mă ajută să câștig în detrimentul altora sau este ceva benefic pentru toți cei implicați? Mândria ne separă: eu sunt mai bun ca ceilalți.
Curajul ne apropie: sunt la fel ca ceilalți și am curajul să îi tratez pe ceilalți la fel cum mă tratez pe mine sau cum aș dori să fiu tratat. (sursa:coachingbucuresti)