S-a întâmplat fiecaruia să întâlneasca persoane care înainte să înceapă să vorbească sa ni se para plăcute, însă după ce au rostit primele cuvinte ne-au devenit, brusc, nesuferite. Genul acela de persoană cu o voce pe care dacă o auzi îți vine să pleci cât mai departe, pentru a fi, desigur, cât mai departe de sursa poluării fonice. Altfel spus, persoane alături de care nu îți dorești, să lucrezi să locuiești pentru că timbrul lor vocal te-ar scoate din minți în câteva minute.
Vocile cele mai “agasante” pentru ascultător sunt vocile foarte ascuțite, vocile foarte puternice, sau cele foarte slabe pe care abia le auzi. Chiar și o voce răgușită permanent poate ajunge să agaseze ascultătorul, dacă răgușeala este cronicizată.
Ce este vocea umană?
Vocea umană este un fenomen complex care se produce prin interacţiunea dintre organele respiratorii, fonatorii, cavităţile rezonatorii şi organele implicate în articularea sunetelor limbii, toate acestea fiind controlate de sistemul nervos central.
Vocea reprezintă sunetul perceptibil produs prin trecerea aerului eliminat din plămâni, prin cavitatea laringiană. În producerea vocii, corzile vocale au un rol foarte important.
Televizorul sau radioul date la maxim ne provoaca neplaceri, datorita tonalitatii puternice,
Caracteristicile de bază ale vocii sunt:
- Înălţimea vocii (aceasta este direct dependentă de mişcările corzilor vocale).
- Intensitatea (vorbim aici despre volumul vocii obținut prin presiunea glotală).
- Calitatea (o bună calitate a vocii este în strânsă relație cu cavităţile rezonatoare).
- Timbrul (acesta conferă culoare vocii, oferintă o amprentă vocală unică vorbitorului, și îl deosebește de alţi vorbitori
- Melodicitatea
O voce bună prezintă următoarele caracteristici:
- calitate plăcută
- rezonanţă solidă
- înălţime adecvată
- volum potrivit
- ambitus larg
- pronunţie corectă a sunetelor
- expirație corect gestionată
- ritmul emiterii sunetelor (care poate afecta pronunția dacă este de obicei unul rapid)
- flexibilitate (combinarea parametrilor deja menționați în funcţie de contextul comunicării).
Johnson, Brown, Curtis, 1965 (Clinical Voice Disorders) menţionează următoarele criterii pe marginea cărora putem stabili dacă vocea este funcţională sau prezintă tulburări:
- calitatea plăcută a vocii – înseamnă o anume muzicalitate a vocii, fără sunete parazite, fără pauze necorespunzătoare, fără alterări ale înălţimii sau intensităţii sunetelor;
- înălţimea vocii/tonul trebuie să fie corespunzător vârstei şi genului vorbitorului: ar fi ciudat să auzi un copil care vorbește cu o voce de om matur.
- intesnitatea vocii trebuie să fie adaptată la momentul în care se realizează comunicarea, la numărul de ascultători și cu locul unde se desfăşoară actulul comunicaţional (aceasta înseamnă că intensitatea vocii poate fi variabilă în funcţie de parametrii pragmatici ai comunicării, spune Lect. univ. dr. Carolina Bodea Haţegan);
- vocea trebuie să fie flexibilă; acest parametru vocii se referă la modul în care se combină înălțimea și intensitatea în vederea marcării emfazei, a diferenţelor semantice, a componentei emoţionale în actul discursiv;
- adaptabilitate vocală: acest parametru se referă la compatibilizarea calităţilor vocii cu statutul social, profesional şi cu nevoile fiecărui vorbitor.
Contra raguselii, bea un ceai cald si …. vocea iti va reveni! :)))
Ce nu fac bine vocile „enervante”?
Cu alte cuvinte, atunci când vocea cuiva ne enervează din senin, cel mai probabil că vorbitorul nu poate să își adapteze volumul vocii la condițiile de comunicare, nu respiră în mod corect, nu pronunță corect cuvintele, nu reușește să aibă o flexibilitate vocală prin care să poată controla înălțimea și intensitatea vocii, sau toate acestea la un loc.
Vocea disfuncţională este tipul de voce prin care vorbitorul atrage atenția asupra sa într-un mod nedorit, deoarece calitatea vocii nu corespunde particularităţilor de vârstă, dezvoltare, de gen sau alte caracteristici sociale ale vorbitorului.