O calatorie spre varf. Urcarea pe muntele Sinai se face, in aceasta varianta, noaptea, pe un traseu de 3 ore si jumatate, inarmati cu lanterne si haine groase, la o temperatura de 7 grade, dupa ce ai petrecut ziua la plaja, la 30 de grade.
Traseul, cu o lungime de 4850 m, este oarecum amenajat. Are cateva locuri de oprire pe parcurs, unde iti poti trage sufletul si cumpara eventual un ceai cald si ceva dulce.
Primii 4200 m din traseu au un grad mediu de dificultate. Panta nu este prea inclinata, drumul pietruit este relativ neted, dar trebuie sa fii meru atent la picioare ca sa ocolesti bolovanii; si camilele, pe care beduinii ti le ofera (contra cost) ca mijloc de transport pentru o urcare mai usoara.
Ultima bucata de traseu este mai anevoioasa si destul de abrupta, fiind formata din 750 de trepte (pietre) pe care trebuie sa le urci, pentru a ajunge in varf, unde se afla o mica bisericuta.
Dimineata devreme, de acolo de sus poti admira un rasarit de soare deosebit!
Cand soarele a facut deja lumina, iei iarasi la pas tot traseul, pe drumul de intoarcere, simtindu-te incarcat de frumusetea peisajului mirific si a spectacolului solar la care ai fost martor.
Ajuns la poalele muntelui, faci o scurta vizita la Manastirea Sf Ecateriana, protectoarea acestor tinuturi si a oamneilor care traiesc aici, intr-o armonie perfecta.