Poţi crede că la Botoşani se joacă fotbal „brazilian” iar la Suceava studenţii schimbă visuri în vreme ce câteva zeci de kilometri mal la nord, pe la vama Siret, intră toată durerea unei lumi sfărâmate? O ţară se prăbuşeşte lîngă noi şi noi mergem cu viaţa înainte, ca şi cum într-o dimineaţă ne-am face liniştiţi cafeaua în vreme ce vecinul dispare cu tot pământul de sub el….
Mulţi în Ucraina a trecut de la sport direct la război. Există şi drumul invers. Marius Iovi îl cunoaşte bine. Pentru el Irak a fost locul unde s-a aşternut noaptea. Misiunea de patrulare s-a terminat brusc cu o explozie. La fel şi vederea lui. N-a murit dar n-a fost departe şi după lungul drum către suprafaţă nu şi-a pus viaţa în cui….
Ca şi în cazul reconstrucţiei unui oraş sau a unei ţări prin acestă extravaganţă ludică admisibilă doar în timp de pace, Marius a început să-şi astupe crăpăturile propriei fiinţe cu sport şi toate darurile pe care el le aduce. A devenit participant Invictus şi laureat al Galei Trofeelor Alexandrion în acea categorie în care povestea de adormit copiii sportului clasic, „important e să participi”, e aici mai solidă decât atunci când a rostit-o inventatorul Jocurile Olimpice moderne.
Pe 31 martie e o altă Gală nu numai a campionilor clasici ci şi a celor care devin campioni printr-o simplă şi teribil de grea decizie: aceea de a nu renunţa.