Frunzele de măslin sunt considerate un adevărat medicament. Ele se utilizează în medicina populară în ceaiuri, infuzii, decocturi, extracte fluide. De exemplu, ceaiul de frunze de măslin este folosit frecvent de călugării de la mănăstirile din Muntele Athos.
Frunzele de măslin au fost folosite în diferite tratamente, cu succes, de mii de ani. Ele erau apreciate de greci și de romani și considerate ca medicamente de cei care se ocupau cu vindecarea multor boli și afecțiuni.
Frunzele de măslin – beneficii
Despre frunzele de măslin se spune că au numeroase proprietăți pentru organism:
- Antioxidante, diuretice, tonice, revigorante, antivaricoase
- Antireumatice, antihemoroidale, antidiabetice, hipotensoare
- Hepatoprotectoare, vasodilatatoare, febrifuge.
Frunzele de măslin sunt foarte utile pentru organism, ele ajută mai ales în caz de diabet, la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge.
Conform studiilor realizate de cercetători, extractul de frunze de măslin:
- Are acțiune antivirală, antibacteriană, antifungică, antiinflamatoare, antiparazitară, de stimulare a imunității
- Ajută la funcționarea normală a sistemului cardiovascular
- Previne problemele sistemului digestiv, permite regenerarea florei intestinale sănătoase
- Menține concentrația normală de glucoză în organism
- Este un remediu bun pentru problemele tractului urogenital, combate infecțiile vaginale și ale vezicii urinare
- Are clorofilă care stimulează formarea de globule roșii, stimulează respirația celulară, ajută la curățarea sângelui
- Prin aportul de clorofilă acest extract are efect bun asupra celulelor, încetinește semnificativ procesul de îmbătrânire
- Reduce digestia și absorbția carbohidraților la nivel gastrointestinal
- Echilibrează sistemul imunitar al organismului.
De asemenea, extractul de frunze de măslin menține un nivel normal de trigliceride în sânge, scade colesterolul rău (LDL), previne depunerea de colesterol pe pereții vaselor de sânge. Prin administrarea acestui extract se menține normală funcția diastolică și presiunea arterială.
Extractul de frunze de măslin menține și sănătatea pielii, a articulațiilor, intestinelor. El limitează sinteza leucotrienelor și a prostaglandinelor, menține o concentrație normală de acid uric, ajută la eliminarea excesului de apă din organism, protejează celulele de acțiunea nocivă a radicalilor liberi.
Maceratul din frunze de măslin
Acest macerat se realizează astfel: se adaugă 20 de frunze uscate de măslin în 500 ml apă, se lasă la macerat timp de 12 ore; apoi se pune lichidul la fiert, se dă un clocot, apoi se lasă la infuzat timp de 5-10 minute. Acest macerat se strecoasă și se bea cu înghițituri mici, pe parcursul zilei. Se face un tratament timp de o lună, apoi se face pauză o lună și se repetă.