Fundația Alexandrion lansează volumul IV al seriei „Dezbaterile de la Sinaia”: Uniunea Europeană şi perspectivele ei

Fundaţia Alexandrion anunţă lansarea volumului IV al seriei „Dezbaterile de la Sinaia”, având tema Uniunea Europeană şi perspectivele ei (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021, 360 p.). Realizat sub coordonarea profesorilor Andrei Marga și Ladislau Gyemant, volumul include prezentările vorbitorilor de la cea de-a IV-a ediţie a evenimentului, organizat online de Fundaţia Alexandrion în intervalul 27-28 ianuarie 2021, care a reunit lideri de opinie cu roluri publice sau specialişti ȋn multiple domenii de activitate. Pentru a valorifica cele mai importante idei expuse şi discutate ȋn cadrul „Dezbaterilor de la Sinaia”, ulterior fiecărei ediţii, Fundaţia Alexandrion editează volume care includ contribuţiile vorbitorilor. Volumele reprezintă surse de informare şi documentare importante pentru toţi cei interesaţi de temele dezbătute.

„În efortul de a stabiliza în România un cadru de dezbateri pe probleme ale actualității economice, sociale, politice și culturale, Fundația Alexandrion din București a inițiat cu ani în urmă Dezbaterile de la Sinaia, la care sunt invitați specialiști din România, din Uniunea Europeană și din diferite țări. Primele trei ediții au avut ca teme Statul de drept. Premise, condiții, funcționare, apoi Economia Estului. Postausteritate și perspective și, recent, Criza educației. Indicatori de stare și soluții. Lucrările au fost tipărite în volume tematice și se află la dispoziția celor interesați.

Chiar și în condițiile pandemiei, preocuparea Fundației Alexandrion de a susține un cadru de dezbateri pe probleme ale actualității a continuat și a dat roade. Nu este exagerată observația multor concetățeni că acesta este cel mai prestigios cadru de dezbateri larg culturale din țara noastră.

Deja la încheierea ediției a III-a a Dezbaterilor de la Sinaia (martie 2019), Fundația Alexandrion a anunțat organizarea ediției a IV-a cu tema Perspectivele Uniunii Europene. În mai 2020, Comisia Europeană a anunțat organizarea Conferinței Viitorul Uniunii Europene pentru anii ce vin. Astfel că, odată cu ediția a IV-a, Dezbaterile de la Sinaia au venit în întâmpinarea unui interes larg cu privire la perspectivele Uniunii Europene” a spus Prof. Andrei Marga, Dr.H.C. mult.

Volumul IV al lucrarii „Dezbaterile de la Sinaia” debutează cu mesajele domnilor Nawaf Salameh, Preşedintele şi Fondatorul Alexandrion Group şi al Fundaţiei Alexandrion şi Stelios Savva, CEO Alexandrion Group şi Prim Vicepreşedinte al Fundaţiei Alexandrion şi include următoarele capitole:

  • Perspectivele Uniunii Europene; Autor: Andrei Marga, Dr.H.C. mult.
  • Premisele construcţiei europene. Liga naţiunilor – experiment şi esec; Autor: Prof. Dr. Ladisalu Gyemant
  • Uniunea Europeană ȋntre speranţă si anxietate; Autor: Prof. Dr. Emil Constantinescu
  • Uniunea Europeană şi perspectivele ei. Rolul şi semnificaţia fondurilor europene; Autor: Univ. Dr. Florin Georgescu
  • Dilemele Europei: ȋnapoi la Europa-piaţa sau ȋnainte către Europa-putere; Europa germană sau Statele Unite ale Europei; o federaţie de naţiuni sau un alt concert al naţiunilor; Autor: Dr. Adrian Severin
  • Uniunea Europeană- Superputere; Autor: Prof. Dr. Ing Petre Roman
  • Autoritate şi legitimare ȋn dialogul juridic transnaţional. Noi centre de putere ale guvernanţei globale; Autor: Conf. Univ. Gabriela Goudenhooft
  • UE ȋn lumea globalizată; Autor: Prof.Univ.Em.Dr.Ing. DHC Sergiu Stelian Iliescu
  • Europa şi conceptul de identitate multiplă. O idee despre avangarda viitorului; Autor: Prof. Dr. Victor Neumann
  • Integrarea politică a creativităţii; Autor; Polona Tratnik
  • Diplomaţia culturală română ȋn concertul Uniunii Europene; Autor: Prof. Univ. Gheorghe Schwartz
  • Biserica Ortodoxă şi provocările globalizării; Autor: Prof. Univ. Dr. Vasile Leb
  • Provocări morale pentru democraţiile din Uniunea Europeană; Autor: Prof. Dr. Vasile Morar
  • Etică ȋn relaţiile internaţionale; Autor: Prof. Dr. Ciprian Demeter
  • Hegel şi filosofia politică a Brexitului; Autor: Conf. Dr. Emanuel Copilaş
  • Întrebări deschise privind Uniunea Europeană; Autor: Alexandru Huditeanu
  • Uniunea Europeană şi perspectivele instituţiilor europene; Autor: Avocat Dr. Iosif Friedmann-Nicolescu
  • Reconfigurarea proiectului european; Autor: Ing. Iuliu Winkler
  • Republica Moldova – noi dimensiuni ale disensiunilor geopolitice; Autor: Valeriu Sainsus

Autorii şi-au prezentat perspectivele asupra problematicii şi provocărilor actuale cu care se confruntă Uniunea Europeana (UE), propunând atât soluţii pentru depăşirea problemelor şi consolidării poziţiei organizaţiei, cât şi potenţiale scenarii referitoare la viitorul UE.

Ediția a V-a a Dezbaterilor de la Sinaia va avea loc în martie 2022, iar tema sa va fi „Reformele postpandemie. Economie, educație, digitalizare”.