Aud destul de des expresii ca: „…iubesc foarte mult pe…(părinți, partener/ă, copii)… dar nu pot să-i iert pentru ce mi-au făcut și cum s-au comportat…”; sau clasicul, de acum, „eu iert dar nu uit niciodată!”.
Și stau să mă întreb până când vom mai încerca să ne mințim, mințindu-i pe ceilalți?
Ai auzit și tu sau ai folosit aceste sintagme în timpul unor povești la o cafea de vorbă, nu-i așa?
Eu sigur am făcut-o; am și auzit și am și folosit expresiile până când am înțeles ce se ascunde în spatele vorbelor.
Ai spus sau ai auzit vreodată că ierți dar nu poți uita? Sau că iubești dar nu poți ierta?
Dragul meu cititor, te anunț oficial că dacă ai iertat cu adevărat, așa cum spui – repet, cu ADEVĂRAT și nu din vârful buzelor – situația care te-a afectat dispare, se șterge, pur și simplu, din memorie.
Pe cuvânt! Ți-o spun din experiența proprie, și nu din vreo teorie emanată de mintea mea.
Dar, dacă nu ai iertat ci doar susții verbal asta ori de câte ori ai ocazia, nu vei păcăli pe nimeni decât pe tine. Pentru că undeva, adânc îngropată în sufletul și în codul tău genetic stă acea nedreptate pe care ai suferit-o, și care iese la suprafață atunci când întâlnești aceeași persoană sau aceeași situație.
Când susții sus și tare că ai iertat pe cineva care, să zicem, te-a abuzat indiferent cum – fizic, verbal, emoțional – ghici cum vei reacționa când vezi sau auzi despre abuzuri similare?
Ești revoltat(ă), iei atitudine, povestești non-stop despre ce și cum ai face tu dacă ai fi în locul persoanei abuzate.
Sau în cazul cuiva care te-a înșelat, te-a trădat, te-a atacat pe nedrept, etc. Răspunsurile sunt aceleași.
Poți să înțelegi trecutul unei persoane văzându-i reacțiile la diferite persoane sau situații care, aparent, nu au nicio legătură cu existența sa.
De ce te identifici atât de mult cu o situație străină ție?
Pentru că una similară s-a întâmplat la un moment dat ție sau cuiva la care ții mult, și încă nu s-a șters din memoria ta; doar crezi asta.
Mai spui și că „nu vreau să-mi mai amintesc!”.
Aha! Și dacă nu vrei să-ți amintești, înseamnă că nu mai există, că s-a șters din memorie?
Mda! Și ce boli zici că ai? Pentru că situațiile nerezolvate și doar îngropate în memorie lasă urme adânci în sănătatea fizică, psihică și emoțională, precum și în energia care susține viața.
Lucrurile și situațiile făcute uitate, dar nerezolvate, sunt ca niște motoare ce nu se opresc niciodată, ci consumă non-stop combustibil – energia vitală.
De ce alegi să te minți spunând că ierți dar nu uiți, sau că iubești, dar nu poți ierta?
Chiar nu vezi câte minciuni ajungi să fabrici, și care se vor îngroșa, în timp, fiecare repetare a neadevărului adăugând o cărămidă în plus la zidul care te va izola de realitate, de adevăr, de viață?
Dragul meu cititor, tu nu o persoană nu poți ierta, ci felul în care te-a făcut să te simți atunci.
Nu poți ierta faptul că te-ai simțit trădat(ă), pentru că te-ai simțit folosit(ă), pentru că s-a folosit de încrederea pe care ai acordat-o, de vulnerabilitatea ta.
Nu poți să ierți că ai permis să se ajungă la acea situație, care te-a făcut să suferi atât de mult.
NU TE POȚI IERTA PE TINE!
Despre asta este vorba, de fapt, atunci când vorbești despre iertare și uitare, mai ales în iubire.
Poți să ierți întreaga planetă aplicând toate tehnicile de care ai auzit, citit sau pe care le-ai învățat la cursuri. E foarte bine s-o faci.
Doar că mai rămâne să te ierți pe tine.
Și când vei înțelege că niciodată nu este prea târziu pentru a face asta și că timpul este doar în mintea ta liniară?
Niciodată nu este prea târziu să repari o situație, să spui ce ai pe suflet, indiferent de vârstă.
Niciodată nu e prea târziu să scapi de balastul din suflet care îți consumă energia și nu îți aduce nimic bun.
Niciodată nu e prea târziu să te ierți, să faci pace cu tine, cu trecutul tău, și să te reatașezi la viață.
Astfel, bolile vor dispărea pentru că au dispărut și cauzele care le-au creat.
Când te ierți și faci pace cu tine însuți/însăți, nimic din trecutul tău nu te mai poate afecta. E ca și cum ai fi închis definitiv o ușă.
Iar când sufletul tău este liniștit, inundat de pace, nu mai are nicio importanță ce s-a întâmplat, ce-a fost în trecut.
Ai uitat, pur și simplu, și nu mai simți nevoia să repeți tuturor fraze standard și clișee ca cele pomenite la începutul articolului.
Dacă ai iertat, dacă te-ai iertat, liniștea obținută nu simte nevoia să fie exprimată verbal.
Doar când sufletul e agitat, gura nu mai tace. Pentru că larma interioară trebuie vorbită, povestită.
Când te ierți, faci pace cu tine.
Abia atunci apare IUBIREA FĂRĂ CONDIȚIONARE ȘI IERTAREA PLINĂ DE UITARE.
Asta e comoara. (Dr.E.Kadar)
