O BOMBOANĂ DE MAȘINĂ, PREMIUL OFERIT DE CĂTRE DR. OETKER ROMÂNIA!

In Agenția de Impresii On
- Updated

Campania de anul acesta, ‘’Cu o prăjitură se face primăvară’’, desfășurată în perioada 25 februarie  – 12 mai 2019, a avut un real succes în rândul consumatorilor de produse Dr. Oetker, înregistrând un număr de peste 160.000 de înscrieri.

În cadrul campaniei s-au organizat degustări de produse, cooking show-uri în colaborare cu bloggeri apropiați brandului și activări punctuale pentru toți cei care îndrăgesc gustările dulci. S-au pregătit rețete delicioase care au fost degustate si apreciate de sute de persoane, lucru care a demonstrat, încă o dată, că produsele Dr. Oetker sunt un ajutor de nădejde în bucătărie.

Pe toată perioada campaniei, Dr. Oetker a oferit premii săptămânale în valoare de 1000 de RON fiecare, pentru reînnoirea garderobei de primăvară și premii lunare, trotinete electrice. Premiul cel mare, oferit la finalul campaniei, a fost un autoturism Volkswagen Beetle.

Marele premiu a fost câștigat de doamna Gabriela Tiparu din comuna Scrioaștea, județul Teleorman, în vârstă de 44 de ani. Doamna Gabriela Tiparu, vizibil emoționată, ne-a mărturisit că este mare fan al produselor Dr. Oetker și că, atunci când are de pregătit ceva dulce pentru cei dragi, se bazează întotdeauna pe Dr. Oetker, aliatul ei din bucătărie.

Premiul cel mare a fost acordat în data de 30 mai 2019 la sediul             Dr. Oetker din Curtea de Argeș,  în prezența reprezentanților Dr. Oetker.

Dr. Oetker mulțumește tuturor celor care s-au înscris în campanie sau și-au manifestat interesul față de acțiunile realizate și pregătește noi surprize pentru toți iubitorii de momente dulci. Mai multe detalii despre comunitatea pasionaților de prăjiturit găsiți aici: https://www.facebook.com/DrOetkerRomania/

Lista câștigătorilor din cadrul campaniei ‘’Cu o prăjitură se face primăvară’’ o puteți accesa aici:http://ingrediente-prajituri.promotii-oetker.ro/paste2019/castigatori

You may also read!

De ce sa alegi terapia florala Bach

Ai probleme emotionale de mult timp? Suferi de atacuri de panica, anxietate de anticipare? In situatii stresante simti ca

Read More...

REȚETA ZILEI de 17 Octombrie pentru a FI OM

Află zilnic mesajul OMULUI și mesajul INIMII prin „REȚETA ILENUCĂI”. Vei afla reteta optima pentru fiecare zi. Mesajele vin sub forma a doua chei

Read More...

Scoate din vocabularul tau 3 expresii pe care le folosesti si iti afecteaza negativ viata!

Cum poate limbajul sa-ti saboteze sanatatea? Cum poate abilitatea ta de vindecare sa fie influentata de cuvintele pe care

Read More...

Mobile Sliding Menu