La începutul anilor 1900, Sandvișul, acest fel de mâncare, era atât de des întâlnit în dieta americanilor, astfel încât brutăriile au început să vândă pâine feliată pentru a uşura realizarea sandvişurilor.
Astfel, de pe masa unui lord, sandvişul a devenit un fel de mâncare uşor de făcut, uşor de luat la pachet, mâncarea preferată a şcolarilor şi a muncitorilor de pretutindeni, cel mai răspândit fel de sandviş american fiind cel făcut din şuncă, salată verde şi felii de roşie.
Pe 3 noiembrie se sărbătorește Ziua Mondială a Sandvișului. Originea cuvântului sandviș nu e pe deplin stabilită, dar, conform site-ului orașului britanic Sandwich, din comitatul Kent, se crede că autorul notorietății acestui tip de gustare atât de răspândit în prezent ar fi John Montagu, al patrulea Conte de Sandwich. Nu el a inventat sandvișul, dar a avut o contribuție importantă la popularizarea lui.
Înainte de a i se da numele lordului, felul de mâncare apare consemnat în istoriile vremii drept „pâine şi carne“ sau „pâine şi brânză“. În SUA, sandvişul a fost introdus în 1840 de englezoaica Elizabeth Leslie, care menţiona, în cartea ei de bucate Instrucţiuni pentru bucătărie, o reţetă de sandvişuri cu şuncă (principala diferenţă între sandvişurile americane şi cele britanice – la care se folosea orice fel de carne).
