Ne dorim ca și tu să cunoști cât mai bine apa și să contribui la păstrarea curățeniei ei, prin intermediul proiectului „Ape curate asumate”, susținut de Aqua Carpatica. Umbrela emoțiilor și hidratarea corectă la „Ape curate asumate”.
Am celebrat pe 20 mai Ziua Mondială a Metrologiei, ocazie tocmai bună pentru a discuta despre cantitatea de apă din natură și emoțiile noastre. Ne-am întâlnit astăzi cu copiii de la Grădinița 23, din București, pentru a afla mai multe informații despre observarea, măsurarea și transformarea emoțiilor din interiorul nostru. Am aflat ce intensitate au și unde anume în corpul nostru le resimțim.
Cum să fii un bun metrolog al emoțiilor?

Mulți copii au răspuns că sunt bucuroși, fericiți, veseli, dar au avut și valuri trecătoare de tristețe, frică, oboseală, anxietate sau îngrijorare. Au exersat cum să-și observe emoțiile, să le numească, să le măsoare intensitatea, apoi să le lase sa treacă. Sunt doar niște stări, cu care nu este cazul să ne identificăm.

Fiecare copil și-a desenat „Circuitul Emoțiilor”, în corp și natură! Apele și emoțiile sunt mereu trecătoare!

Antrenându-ne zilnic câteva minute, ne putem curăța stările neplăcute. Ne-am hidratat corect și ne-am împrietenit și mai mult cu APA, sub toate formele ei.
Să ținem minte un lucru: emoțiile sunt stări trecătoare; ele vin și pleacă, sunt schimbătoare precum vremea de la … METEO! Își urmează cursul în circuitul naturii exterioare și interioare, indiferent de intensitatea lor.
Pe întreaga planetă, apa este mereu în mișcare și transformare. Evaporarea și condensarea, respectiv solidificarea și topirea alternează mereu, precum stările noastre! Asumă-ți și tu o mică parte de contribuție pentru a păstra apele interioare și exterioare cât mai curate!
Ne dorim ca şi tu să fii mereu informat, astfel ȋncȃt să devii conştient de importanţa atitudinii personale şi de impactul asupra mediului ȋnconjurator, de grija pentru sustenabilitate şi păstrarea curăţeniei elementelor ce susţin viaţa pe Pamȃnt.
Evenimentul lunar “APE CURATE ASUMATE” este organizat de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).