Ziua Mondială a Fotografiei – 19 august

Ziua Mondială a Fotografiei – 19 august

Ziua Mondială a Fotografiei – Imagini memorabile din istoria fotografiei

Despre Ziua Mondială a Fotografiei Ziua Mondială a Fotografiei este o sărbătoare anuală, care celebrează, pe data de 19 august, arta, știința și istoria fotografiei. În fiecare an, la marcarea zilei participă milioane de fotografi profesioniști și oameni pasionați de fotografie din întreaga lume. Ziua Mondială a Fotografiei a fost sărbătorită pentru prima dată pe pe 19 august 2010. Atunci, în cadrul unui eveniment online, a fost prezentată o galerie cu imaginile surprinse de peste 250 de fotografi. La fel ca şi în anii precedenţi, în 2023, site-ul Zilei Mondiale a Fotografiei, www.worldphotographyday.com, invită participanţii să posteze propriile fotografii pe rețelele de socializare, utilizând hashtagul #WorldPhotographyDay, pentru ca fotografiile să apară, astfel, pe această pagină.

Țelul este ca, în 2023 să se atingă și chiar depășească pragul de un milion de postări pe această temă. Ziua Mondială a Fotografiei celebrează istoria și viitorul fotografiei, de la primele fotografii cu Daghereotipia, până la imaginile moderne ale smartphone-urilor de astăzi. Istoria fotografiei pe scurt Cuvântul fotografie, derivat din grecescul photos -„lumină” și graphein -„a desena”, a fost folosit pentru prima dată în anii 1830. Însă istoria fotografiei începe cu mult înaintea acestei date. Istoria fotografiei a început cu descoperirea a două principii, anume proiecția imaginii prin camera obscura și observarea faptului că unele substanțe sunt vizibil modificate prin expunerea la lumină.e î

Camera obscura Precursorul camerelor de fotografiat a fost camera obscura. Cunoștințele legate de principiile camerei obscure existau încă din antichitate. Într-unul dintre templele dedicate zeului Ra, egiptologii au găsit un fel de „camera obscură”, unde imaginea lui Ra proiectată pe un perete era observată la răsăritul soarelui. În secolul al IV-lea î.Hr., filozoful chinez Han Mozi a scris despre camera obscura – deși sub un alt nume -, ca instrument pentru ”colectarea” razelor de lumină. Filosoful grec Aristotel a extins ideile lui Mozi în Corpus Aristotelicum Problems – Cartea XV. În secolul al XV-lea, Leonardo da Vinci a descoperit și explicat că formarea imaginii într-o cameră obscură se datorează în principal faptului că razele de lumină se deplasează în linii drepte și, ca urmare, imaginea este inversată. Totuși, din cauza lipsei posibilității de a folosi un orificiu extrem de mic pentru a permite trecerea unei singure raze luminoase, nu se putea obține o imagine clară a unui obiect luminos. Un secol mai târziu, italianul Giambatista della Porta a adus îmbunătățiri acestui dispozitiv. El a introdus utilizarea unei oglinzi plate pentru a redirecționa imaginea captată către un ecran exterior.

O altă contribuție importantă a venit în 1717, când Johann Heinrich Schulze a descoperit că o soluție de nitrat de argint se întunecă la lumină. Cu toate acestea, nu a putut păstra definitiv imaginea obținută atunci. Cea de-a treia contribuție a venit din partea lui John Herschel, care, în 1819, a descris proprietățiile hiposulfitului de sodiu, substanța care avea să devină fixatorul fotografiei. Prima fotografie din istorie În mod oficial, Joseph Niccphore Niepce, un fizician francez, este cel creditat că a obținut prima fotografie permanentă, în anul 1826. El a folosit toate cele trei descoperiri pentru a fixa o imagine pe o placă metalică cu depunere de halogenură de argint. Așa a apărut prima fotografie din istorie, intitualtă “Vedere prin fereastra la Le Gras”, pe care Niepce a reușit o să realizeze de la fereastra studioului său.