În fiecare lună august, omenirea are o întâlnire cu cosmosul. Dintre toate ploile de meteori care ne încântă privirile în fiecare an, niciuna nu este atât de îndrăgită ca Perseidele. Vârful maxim al ploii de meteori va fi în nopțile de 11 spre 12 și 12 spre 13 august. Cu toate acestea, anul 2025 prezintă o provocare specială în observarea „stelelor căzătoare”.
Nu va fi un an potrivit pentru observatorii ocazionali, ci o oportunitate plină de satisfacții pentru pasionații dedicați. Motivul este un adversar celest redutabil: o Lună strălucitoare care va domina cerul în nopțile de vârf, amenințând să eclipseze spectacolul.
Originea cosmică a „Lacrimilor Sfântului Laurențiu”
Spectacolul anual al Perseidelor, în ciuda aspectului lor eteric și romantic, are o origine prozaică, dar fascinantă: ele sunt, în esență, rămășițele unei comete gigantice care orbitează în jurul Soarelui nostru.
Corpul ceresc responsabil pentru ploaia de meteori Perseide(Perseidele) este cometa 109P/Swift-Tuttle. Descoperită independent de Lewis Swift și Horace Tuttle în 1862, este un obiect colosal, cu un nucleu de aproximativ 26 de kilometri în diametru, ceea ce o face cel mai mare obiect cunoscut care traversează periodic orbita Pământului. Ea completează o rotație în jurul Soarelui la fiecare 133 de ani, pe o orbită foarte alungită, care o duce dincolo de Pluto până în interiorul Sistemului Solar.
De fiecare dată când Swift-Tuttle se apropie de Soare, căldura provoacă sublimarea gheții de la suprafața sa, adică trecerea directă de la stare solidă la stare gazoasă. Acest proces eliberează o cantitate enormă de particule de praf și rocă, care sunt împrăștiate de-a lungul traiectoriei sale orbitale, formând un vast flux de resturi.
Ce sunt, de fapt, Perseidele: Diferența dintre meteoroid, meteor și meteorit
În fiecare an, în lunile iulie și august, Pământul, în călătoria sa orbitală în jurul Soarelui, trece prin acest flux dens de particule lăsate în urmă de cometa Swift-Tuttle. Când aceste fragmente, numite meteoroizi, intră în atmosfera Pământului cu viteze de până la 59 km/s, frecarea cu aerul le încălzește la mii de grade Celsius.
Această căldură extremă vaporizează particula și aerul din jur, creând o dâră de lumină strălucitoare și trecătoare pe care o cunoaștem sub numele de meteor sau, în limbajul popular, „stea căzătoare”.
Majoritatea acestor meteori se dezintegrează complet la altitudini cuprinse între 80 și 100 de kilometri deasupra suprafeței Pământului.
Este important să se facă distincția între termenii: un meteoroid este particula din spațiu, un meteor este fenomenul luminos din atmosferă, iar un meteorit este un fragment care supraviețuiește ablației atmosferice și ajunge la sol, ceea ce este extrem de rar în cazul Perseidelor, datorită dimensiunilor reduse ale particulelor sale.
Ploaia de meteori Perseide își trage numele de la faptul că radiantul său se află în constelația Perseu. Mai precis, astronomii moderni situează radiantul într-o regiune de graniță între constelațiile Perseu, Cassiopeia și Camelopardalis.
