Băutura sănătoasă și chiar banală, ce „bate” toate energizantele din comerț

Băutura sănătoasă care se prepară ușor acasă. Pe lângă faptul că are în compoziție sodiu, echilibrând electroliții din corp, poate ameliora și crampele musculare, ceea ce o face mai eficientă decât energizantele din comerț.

Zeama de murături, un adevărat medicament natural FOTO Shutterstock
Zeama de murături, un adevărat medicament natural FOTO Shutterstock

Este săracă în calorii, însă are un conținut ridicat de electroliți, de vitamina C și calciu, ceea ce face din zeama de murături o sursă  importantă de nutrienți pentru organism, relatează doc.ro. Antioxidanții și nutrienții sunt absorbiți cu ușurință datorită caracterului acid al acestui suc natural.

Beneficiile extraordinare sunt date de clorura de calciu și oțetul care se regăsesc în zeama de gogoșari murați, de exemplu. Acestea ajută organismul să absoarbă mai repede sodiul și potasiul și, dacă ai făcut febră musculară după sport, durerile vor fi calmate rapid, dacă bei zeamă de murături. De asemenea, datorită conținutului de sare, zeama de murături poate ajuta la rehidratare.

De asemenea, oțetul ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge după masă. Un nivel prea mare de zahăr poate duce la apariția diabetului de tip 2, dar și la dezvoltarea altor boli cronice.

Dă savoare preparatelor

Fermentația naturală din procesul de preparare creează un mediu bogat în bacterii benefice numite probiotice. Aceste bacterii pot ajuta la menținerea unui echilibru sănătos al florei intestinale, ceea ce poate sprijini digestia sănătoasă și poate stimula sistemul imunitar.

Zeama de murături, lichidul condimentat care rezultă din conservarea legumelor în oțet sau în saramură, poate fi folosită în mai multe moduri în bucătărie: dressing pentru salate, la acrirea ciorbelor, la marinarea cărnii sau a peștelui ori poate fi consumată ca atare, sub formă de băutură răcoritoare.

Băutura sănătoasă: Informații nutriționale pentru zeama de murături

O cantitate de 100 mililitri de zeamă de murături are următoarele calități nutriționale:

-Carbohidrați: 0,4 grame

-Sodiu: 50‑115% din doză zilnică recomandată

-Calciu: 1‑5% din doza zilnică recomandată

-Potasiu: 3% din doza zilnică recomandată

-Magneziu: 3% din doza zilnică recomandată

-Probiotice: în jur de 10.700 de unități de colonii de formare

Cuvinte cheie