Care sunt pericolele pe care le prezintă țevile vechi

Casele construite cu decenii în urmă au fost menținute la standarde diferite față de clădirile și locuințele construite astăzi. Casele construite în perioada anilor 1940 – 1960 au fost echipate cu sisteme galvanizate de canalizare. Țevile de oțel au fost acoperite cu un strat de zinc, pentru a li se prelungi durata de viață. Deși, la acea vreme, această soluție părea o idee bună, în timp s-a dovedit contrariul. Atât constructorii, cât și specialiștii din domeniul sănătății, confirmă faptul că este necesar ca țevile să fie schimbate regulat, pentru a preveni apariția anumitor probleme, ce pot duce la dezvoltarea unor anumite boli.

Deși poate părea a fi un proces costisitor, din punct de vedere financiar, înlocuirea țevilor vechi un sacrificiu pe care îl vei face pentru binele tău și al celor apropiați ție. Pentru asta, vei avea nevoie doar de un instalator bun și de niște țevi laminate pentru presiune, pe care le poți procura de pe Tevi-laminate.ro (acestea sunt de o calitate superioară și prezintă o anduranță mai mare, ceea ce înseamnă că vor contribui la scurtarea perioadelor de timp dintre înlocuirile țevilor), deoarece procesul de înlocuire a țevilor nu este unul foarte dificil.

 

Iată ce pericole ascund țevile vechi, neînlocuite

Zincul natural, folosit în construcția țevilor galvanizate, conține o serie de impurități (precum fierul și plumbul). Apa care trece printr-un sistem de conducte poate avea un efect coroziv asupra pereților țevilor galvanizate. Astfel, surplusul de fier și alte substanțe se separă de zinc și se acumulează în apa însăși (fierul poate chiar să ruginească în țevi). Pe măsură ce sedimentele metalice și rugina încep să se acumuleze, acestea se depun pe țevi. Depunerile se formează pe pereții conductei, limitând întreaga alimentare cu apă, ceea ce – eventual – duce la o presiune scăzută a apei. În plus, rugina și celelalte substanțe pot bloca de tot țeava, făcând-o să se rupă.

Aceeași acumulare de sedimente care duce la scăderea presiunii apei poate afecta și casa ta. Rugina din apa care curge din robinet poate lăsa pete maro în chiuvetă sau cadă. Hainele spălate în apa cu conținut ridicat de rugină și fier vor fi, de asemenea, pătate. Același lucru se poate întâmpla și dacă folosești o mașină de spălat vasele. Totodată, apa devine corozivă, așa că hainele sau chiar vasele se pot simți rigide, ca și cum ar avea un strat de nisip întărit pe ele. Apa dură poate duce – totodată – la înfundarea țevilor sau chiar la cedarea acestora, facilitând apariția inundațiilor.

Plumbul care este eliberat din țevi poate duce la apariția unor probleme semnificative de sănătate, atunci când ajunge în apa potabilă a gospodăriei tale. Ingerarea de prea mult plumb poate duce la otrăvirea cu acesta, care provoacă o gamă largă de simptome și complicații, precum:

  •         oboseală;
  •         dureri de cap;
  •         insomnie;
  •         constipație;
  •         greață;
  •         durere abdominală;
  •         abilități cognitive reduse.

Dozele  mari de plumb sunt – de asemenea – deosebit de periculoase pentru copii. Intoxicația cu plumb poate împiedica dezvoltarea creierului și poate duce la efecte secundare – de ordin cognitiv – pentru tot restul vieții.

Așadar, pentru a evita apariția acestor probleme, care – ulterior – facilitează dezvoltarea unor probleme de sănătate, este bine să ai în vedere înlocuirea regulată a țevilor.

Sursa foto: shutterstock.com.