Cum adormi în două minute cu un truc testat de armata americană

Cum adormi în două minute cu un truc testat de armata americană

Metoda militară de somn este o tehnică de meditație populară acum pe rețelele sociale, care ajută corpul să se relaxeze. Adormirea ar putea avea loc în mai puțin de două minute, potrivit homesandgardens.com.

Revenită recent pe online, Metoda Militară a Somnului a fost descrisă pentru prima dată în 1981, într-o carte numită „Relaxează-te și Câștigă: Championship Performance”, de Lloyd Bud-Winter. Autorul explica că, întrucât somnul este atât de important pentru cei din armată, tehnica a fost integrată în rutina militarilor, pentru a se asigura că se odinesc câte opt ore pe noapte și că sunt eficienți în cursul zilei.

Metoda, creată de Școala de Pre-Filaj a Marinei Statelor Unite, este acum încercată de tot mai multe persoane, fiind descrisă de mulți utilizatori pe rețelele sociale ca fiind foarte eficientă: unii dintre cei care au testat-o au relatat că au adormit în două minute, iar uneori chiar mai rapid.

Dave Gibson, terapeut al somnului și fondator al The Sleep Site, spune că, în această metodă, accentul principal se pune pe relaxarea fiecărei părți a corpului, în succesiune. Când corpul este relaxat, persoana care încearcă să adoarmă trebuie să se gândească la o scenă relaxantă (ca, de exemplu, într-o barcă pe un lac).

Relaxare prin tensionarea și detensionarea mușchilor
Dar cum se obține relaxarea în mod rapid? Potrivit terapeutului, tehnica este foarte asemănătoare cu un sistem numit Relaxare musculară progresivă sau PMR.

„Acesta presupune tensionarea mușchilor în timpul inspirației (…). Strângerea mușchilor pe măsură ce vă țineți respirația și apoi relaxarea mușchilor pe măsură ce expirați. Trebuie să expiri mai mult timp decât inspiri pentru a ajuta la relaxarea sistemului nervos, începând de la picioare în sus”, arată Dave Gibson.

 

Cuvinte cheie