Educaţie ecologică prin Sistemul de Garanție-Returnare. Emisiune „Business Philosophy”

Emisiunea „Business Philosophy” de la Canal 33, programată miercuri, 13 martie, de la ora 18:00, o va avea ca invitată pe Cristina Neagu, Marketing & Communication Expert, TOMRA Collection Romania.

Începând cu 30 noiembrie 2023, în România a intrat în vigoare Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalajele de băuturi, cu rolul de a preveni generarea de deșeuri,

Principala motivație a consumatorilor pentru returnarea ambalajelor este recuperarea garanției (76% dintre respondenți), urmată de preocuparea pentru mediul înconjurător (59%) și menținerea curățeniei în locuință (44%). Factorii de mediu sunt mai importanți în rândul tinerilor.

Știai că doar câteva schimbări în obiceiurile tale zilnice te pot ajuta să minimizezi cantitatea de deșeuri pe care o produci?

Copiii ȋnvaţă cel mai uşor experimentȃnd cum să devină responsabili şi cum să se ȋmprietenească cu sistemele automate de preluare a ambalajelor.

Ȋn cadrul Festivalului „Primăvara copiilor”, de la Opera Comică pentru Copii, cei mici mai au disponibil acest weekend (16-17 martie), ca să aducă ambalaje de băuturi şi să vadă cum funcționează un automat de preluare a ambalajelor TOMRA M1.

Copiii sunt invitați să aducă ambalaje de băuturi, cu excepția celor din lapte, în ambalaje de sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri. La fiecare 6 ambalaje colectate, copiii vor primi un tichet pe care îl pot utiliza pentru a participa la diverse activități.

Vom aborda cu invitata emisiunii subiecte precum:

  • Cum reducem generarea deșeurilor prin SGR
  • Educaţia privind Reciclarea ambalajelor de băuturi
  • Copiii şi Sistemul automat de preluare a ambalajelor
  • Obiceiurile tale zilnice de reciclare

Cuvinte cheie