Dacă ai început și tu să alergi, să-ți ăsește-ți ritmul, poate ar trebui să începi să „vorbești și limba”. Află care sunt cei mai folosiți termeni în lumea alergării.
Sprinturi
Dacă nu ai chiulit de la orele de Educație Fizică din școală probabil că ți-ai auzit profesorul bătrân țipând la tine cel puțin o dată: „Bagă niște Șprinturi, tinere!”. Deci știi că termenul corect „Sprinturi” înseamnă să alergi rapid, pe distanțe relativ scurte, pentru intervale de timp de-asemenea scurte.
Intervalele de alergare pot avea aceeași lungime și tempo și pot fi alternate cu perioade de odihnă de diverse lungimi. Desigur, sprinturile pot avea și distanțe diferite, ca și perioadele de odihnă.
Cu ajutorul antrenamentelor de tip sprint poți să îți îmbunătățești considerabil ritmul de alergare în cursă. În mod ideal ar fi bine să te antrenezi la sprinturi pe stadion, pe pista de atletism dar de fapt poți să le execuți oriunde ai loc. Dacă o faci în pădure, îți poți seta doi copaci ca punct de pornire și oprire.
Anduranță
Ăsta nu este un termen pe care să nu-l cunoști. Poate doar dacă ai trăit în pădure până acum. Deși, dacă ai făcut asta, înseamnă că ai fost bun la… „anduranță locuit în pădure”… Alergările de anduranță sunt alergările pe distanță lungă, executate într-un ritm confortabil. Ar trebui să facă parte neapărat din antrenamentele tale pentru cursele de distanță lungă deoarece îți ajută corpul și mintea să se adapteze la distanțele lungi pe care le ai de parcurs.
Alergare de recuperare
Alergările de recuperare sunt cele pe care trebuie să le execuți în zilele de după competiții sau între zilele de antrenamente dificile. Acest tip de alergare nu trebuie să fie executat în regim competitiv, sunt la fel de importante în antrenament precum antrenamentele serioase executate în regim de competiție.
Alergare progresivă
Acestea sunt alergările pe care le începi într-un ritm încet și pe care le finalizezi într-un tempo ridicat, la o viteză clar mai mare decât cea cu care îi început. Acest tip de antrenamente îți îmbunătățesc rezistența și ajută corpul să se adapteze mai bine la stresul fizic provocat de alergare. De fiecare dată când nu faci antrenamente tip sprinturi sau de forță ar trebui să execuți alergări progresive.
Fartlek
Sună a „Star Trek” pentru cineva care abia intră în lumea alergării dar nu are nicio legătură cu klingonienii. Mai degrabă cu finlandezii pentru că „Fartlek” este un termen finlandez care poate fi tradus prin „viteza de joc”. Astfel, în cadrul antrenamentelor de tip Fartlek, în timpul unei alergări continue sunt alternate distanța și ritmul. De exemplu, poți alerga un minut încet, apoi un minut la viteză foarte ridicată iar acest circuit poate fi alternat pentru mai multe minute, pe o anumită distanță sau ambele, în funcție de dorință.
Tempo pace
Nu voi traduce acest termen pentru că ar suna aiurea în română (ceva de genul „tempo-ul ritmului”, având în vedere că noi spunem pentru „Pace” – ritm de alergare) și îți voi spune că înseamnă atingerea unui ritm de alergare care ajută corpul să se simtă confortabil în timpul alergărilor rapide la o viteză ridicată constantă, pe o distanță pre-stabilită.
Strides
Nu poți traduce direct nici acest termen dar trebuie să știi că el face referire la alergările rapide (nu la fel de rapide precum un sprint), undeva la 70-80% din capacitatea ta maximă de alergare executate relxat nu super-încordat ca la sprint. Odihnește-te bine între reprizele de stride și nu executa la început mai mult de două-trei după sau înainte de antrenamentele tale de alergare. Pe măsură ce avansezi în antrenamente, poți să execuți mai multe.
Supra-pronație
Desigur, ai auzit de asta pentru că și în România au apărut aparate care scanează felul în care pășești sau alergi. Supra-pronația este cea care te expune cel mai mult la accidentări și apare când piciorul tău se mută spre interior după contactul călcâiului cu solul, practic calci foarte mult pe interiorul piciorului.
PR și PB
Simplu ca „bună ziua”, PR înseamnă „Personal Record” iar PB – „Personal Best”. Ambele fac referire la recordul tău în alergare fie că acesta este legat de distanță fie de tempo-ul, ritm-ul, viteza ta. Ai face bine totuși să zici „PB-ul meu este excelent” în loc de „PR-ul meu este excelent” – lumea s-ar putea să zică că ți-ai angajat un responsabil de relații cu publicul, PR.
Pace
Înseamnă „ritm de alergare”, sau mai precis timpul necesar pentru a parcurge un kilometru. Adică un pace de 6 minute înseamnă că alergi un kilometru în șase minute.
Și dacă ți se pare că am omis ceva, spune-ne care sunt expresiile pe care le folosești tu cel mai des și completăm imediat textul ca să afle toată lumea.