Izvorul – Omraam Mikhael Aivanhov

In Agenția de Impresii On
- Updated
Izvorul - Omraam Mikhael Aivanhov

“Dacă eşti un izvor, vei cânta şi te vor auzi de departe, vei fi însufleţit, vei ţâşni; dar dacă eşti o cisternă, vei rămâne calm şi liniştit. Viaţa cisternei este frumoasă, dar mai frumoasă este viaţa izvorului. Izvorult ţâşneşte continuu, el udă iarba, copacii şi stinge setea călătorului obosit”.

V-am vorbit deseori despre izvor, şi nu numai despre micul izvor de munte, ci despre acest izvor mult mai important, izvorul unic: soarele. Dar eu nu vă voi da imaginea cisternei ca fiind opusă izvorului; am luat o imagine mai negativă decât aceasta: mlaştina, pentru că într-o cisternă există totuşi apa curată, potabilă, în timp ce apa mlaştinii este plină de murdării şi nu putem bea. Dacă puteţi aprofunda conţinutul acestor două imagini, mlaştina şi izvorul, şi semnificaţia lor magică, veţi înţelege multe lucruri.
Când observăm oamenii, ne dăm seama, după raţionamentul şi atitudinea lor, că ei nu sunt niciodată preocupaţi de izvor, de acest punct care vibrează, ţâşneşte, care proiectează. Ei vor spune: “Dar ce ne poate aduce nouă această imagine a izvorului, dacă ne oprim asupra ei?”. Poate că sunt erudiţi, dar nu au observat esenţialul; ei nu au văzut că întreaga orientare pe care au dat-o existenţei şi acţiunilor lor depinde de imaginea pe care şi-au pus-o în minte: dacă au ales imagini moarte, ca mlaştini, sau dimpotrivă imagini însufleţite, care ţâşnesc ca izvorul, ca soarele. Totul se află aici. După observaţiile pe care le fac zilnic, eu descopăr că totul depinde de alegerea pe care omul o face, din punct de vedere simbolic, între izvor şi mlaştină; această alegere revelă înţelegerea sa despre viaţă.
Îi auzim deseori pe oameni plângându-se că totul le merge rău. De ce le merge rău? Pentru că nu au înţeles că intelectul lor, în sufletul lor, ar trebui să pună pe primul loc ceea ce există mai pur şi mai divin: izvorul, pentru că această sursă care curge să spele şi să purifice totul în ei şi să facă să crească toate seminţele lor. În gândurile lor, în dorinţele lor, nu simţim această preocupare esenţială a unui centru, a unui izvor, a unui soare, a unui spirit, a unei iubiri. Ei s-au oprit asupra unor lucruri mărunte, nesemnificative şi nu pot înţelege, nu doresc să înţeleagă. Ei se bălăcesc neîncetat în ape stătute şi poluate unde mişună tot felul de gângănii şi îşi bat chiar joc de această filozofie a Iniţiaţilor care insistă mereu asupra importanţei magice a legăturii cu izvorul. Cum îşi pot închipui că ceea ce este putred, ceea ce este mucegăit, ceea ce se descompune îi va ajuta?
Unii se întreabă de ce mergem să privim răsăritul soarelui… Este ceva simbolic, pentru a ajunge să înţelegem că în toate domeniile vieţii trebuie să avem o legătură cu soarele, adică cu izvorul. Încercaţi însă să îi convingeţi pe toţi aceşti oameni “inteligenţi” să meargă să privească răsăritul soarelui! Ei se îndreaptă mereu către ceea ce este mort, stagnant, poluat, şi apoi, când li se întâmplă o nenorocire, se întreabă de ce. Fiindcă îşi păstrează impurităţile în ei, pentru că nu au luat izvorul ca model. În prima conferinţă pe care am ţinut-o aici, în Franţa (A se vedea vol. II: “A doua naştere”.), am vorbit despre izvor, dar puţini au înţeles de ce. Am început cu izvorul şi, de atunci, acest izvor nu a încetat niciodată să curgă.
Mi s-a întâmplat să îi întreb pe unii: “Aţi văzut un izvor? Îmi puteţi spune ce se întâmplă lângă izvor? – Bineînţeles!”. Şi iată că în realitate ei nu au observat bine… De aceea pun întrebarea: “Ce se întâmplă în jurul unui izvor? – Plante, vegetaţie. – Şi altceva? – Insecte, păsări, animale. – Şi altceva? – Au venit şi oameni să se instaleze acolo. – Bine. Şi acum, când izvorul a secat, aţi observat ce se întâmplă? Mai întâi dispare iarba, apoi animalele şi după aceea oamenii. Ultimii care rămân sunt copacii. Aţi înţeles cu adevărat toate acestea? – Bineînţeles, este foarte simplu. – Şi atunci, de ce aţi lăsat izvorul să sece? – Ce izvor? Nu înţeleg…”.
Vedeţi, nu înţelegem. Credem mereu că înţelegem, dar nu este decât o speranţă. Atunci eu le spun: “Vorbesc despre izvorul care curge în interiorul vostru. De ce îl lăsaţi să sece? – Ce izvor? Eu nu am lăsat să sece nici un izvor. – Ba da aţi lăsat să sece izvorul din voi: nu mai aveţi iubire. Cineva v-a jignit, v-a părăsit, v-a furat, v-a înşelat şi v-aţi spus: “Sa terminat! Nu voi mai fi generos, nici bun, nici caritabil, nu merită osteneala. Oamenii nu merită”. Şi acum izvorul vostru nu mai curge. Evident, nimeni nu va veni să vă mai înşele sau să vă părăsească şi vă gândiţi că aţi câştigat ceva, dar în realitate, aţi pierdut totul. Trebuie să continuaţi să vă lăsaţi înşelaţi, dacă era cazul, dar izvorul nu trebuie niciodată lăsat să sece! Cineva v-a jignit, v-a înşelat, v-a furat, dar acest lucru nu înseamnă nimic în comparaţie cu binecuvântarea de a avea un izvor care curge, fiindcă el vă aduce totul, curăţă totul, restabileşte totul”.
Omraam Mikhael AivanhovOamenii au nevoie de această filozofie, cea mai încântătoare, cea mai adevărată: filozofia izvorului… Pentru că cineva a fost rănit, el nu mai doreşte sa fie iubit si atunci s-a sfârşit, el este deja mort. Şi ce a câştigat, moartea?… Este formidabil cum judecă oamenii! Pe lângă ei ar fi trebuit eu să mă instruiesc? Ce aş fi învăţat? M-aş duce mai degrabă lângă un izvor, aş rămâne ore întregi să îl ascult, să îl privesc, să îl ating, să îi vorbesc şi apoi m-aş gândi la celălalt izvor, soarele, şi la toate izvoarele din univers, până la acel izvor, singurul, adevăratul Izvor care este Dumnezeu Însuşi şi voi încerca să mă leg cu el pentru a înţelege, în sfârşit, esenţialul. Veţi spune: “Dar ce putem înţelege de la un izvor?” …Totul.
În urmă cu ani de zile am citit “Siddharta” de Hermann Hess. Cunoaşteţi desigur această carte; este povestea unui brahman, Siddharta, care după ce a trăit mult timp în rugăciune, studiu, în meditaţie, s-a cufundat în dezmăţ şi în plăceri. Dar într-o zi, disperat, dezgustat de el însuşi, ajunge pe malul unui fluviu. Şi trăind lângă acest fluviu, ascultându-l, privindu-l, înţelege încet-încet tot ceea ce a căutat să descopere, de-a lungul exisţei sale rătăcitoare, toate misterele vieţii şi ale morţii. Da, fluviul era acela care îl instruia.
Mulţi oameni se instruiesc în natură lângă izvoare, stânci, lacuri, copaci, munţi, contemplând stelele, ascultând vântul. Druizii, care aveau printre ei Mari Iniţiaţi, trăiau într-o asemenea armonie cu forţele cosmice încât prin intermediul sufletului colectiv al copacilor, al pietrelor, al păsărilor, al animalelor, aveau revelaţii despre natura lor, despre proprietăţile şi virtuţile lor.
Trebuie să înţelegeţi latura magică a acestei imagini a izvorului, pentru a vă direcţiona întreaga viaţă pe acest unic izvor care este Dumnezeu şi a cărui reprezentant perfect pe pământ este soarele. Va trebui să lucraţi întreaga voastră viaţă asupra acestei imagini, să imitaţi acest izvor, soarele, pentru a potoli setea tuturor creaturilor, a le încălzi, a le însufleţi, a le învia. Veţi spune: “Dar este imposibil, irealizabil… Este chiar stupid!”. Dacă gândiţi aşa, înseamnă că nu aţi înţeles nimic. Nu este important dacă idealul vostru este realizabil; important este că, făcând această lucrare interioară, se vor produce mai întâi în voi mari transformări. Soarele este imens, nu vom putea deveni la fel de mari şi puternici ca el, dar în domeniul lui şi omul poate deveni deopotrivă un soare. În loc să ia mereu, să fie ca o gaură, ca un abis, ca o mlaştină şi să introducă peste tot descompunerea, el poate dărui, poate purifica, însufleţi. În realitate, acest ideal este realizabil, dar trebuie, cel puţin, să doriţi să îl studiaţi, să îl experimentaţi şi să verificaţi că este realizabil.
Din nefericire, eu constat că în Fraternitate mai există încă fraţi şi surori care nu au înţeles latura magică a izvorului, puterea izvorului, ştiinţa extraordinară pe care o reprezintă izvorul. Dacă ar fi înţeles, după atâta timp cât v-am vorbit, ar fi exprimat din fiinţa lor ceva pur şi viu. Dar ei sunt mereu întunecaţi, terni, morocănoşi, crispaţi, ceea ce înseamnă că nu au înţeles mare lucru din acest Învăţământ. Ei vor să-şi aranjeze mereu treburile şi metodele mlaştinii… Dar o mlaştină nu poate aranja nimic. Este bună numai pentru mormolocii şi pentru insectele care mişună în apă.
În această apă care nu se împrospătează niciodată, sărmanii locuitori ai mlaştinii, sunt obligaţi să-şi respire şi să-şi înghită reciproc toate resturile. Este ceea ce se întâmplă, din nefericire, cu oamenii. Un mare oraş, şi chiar lumea, nu sunt altceva decât o mlaştină. Toţi oamenii, care mişună aici, sunt obligaţi să-şi absoarbă reciproc excrementele. Aceia care ştiu cum să evadeze iau din când în când câte o “înghiţitură” de puritate, dar ceilalţi se lasă intoxicaţi, sufocaţi, otrăviţi. Atmosfera unui oraş nu este decât o mlaştină, iar dacă sunteţi clarvăzători, aţi vedea cum oamenii îşi trimit murdării, se mănâncă între ei şi nu ştiu cum să iasă din această situaţie nici măcar pentru câteva minute. Iar apoi îşi bat joc de filozofia noastră solară!… Ei bine, este cu atât mai rău pentru ei, să rămână în mlaştina lor! Ce aţi vrea să spun? Într-o bună zi vor fi obligaţi să înţeleagă.
Maestrul Peter Deunov a ales imaginea cisternei; el a fost mai amabil decât mine: Eu am ales-o pe cea a mlaştinii şi este un exemplu atât de clar încât oricine îl poate înţelege. Iar izvorul deopotrivă, soarele…
Ce cocluzie puteţi trage acum din ceea ce v-am spus? Că toate neînţelegerile, toate nenorocirile, toate suferinţele provin din faptul că omul nu este legat de Cer, de izvor; sau atunci când este, durează două sau trei minute, apoi totul se rupe şi el este din nou legat… cu o mlaştină. Eu nu vreau să vă jignesc şi să spunem că vorbesc la modul general… În loc să se lege de acest izvor care purifică, care vindecă, care luminează, cei mai mulţi oameni se vor lega, nici măcar, de o cisternă, ci de o mlaştină (de altfel, această mlaştină poate fi un bărbat, o femeie sau un grup de indivizi) şi de acolo beau. Ei preferă mlaştina în locul izvorului, fiindcă se tem de opinia mlaştinii. Ce vor spune mormolocii care mişună acolo? Dacă aceştia se vor exprima vreodată rău în privinţa lor, ce vor deveni ei?
Eu vă arăt calea, iar voi veţi hotărî. Nu mă găsesc aici ca să fac plăcere şi sunt obligat să vă spun adevărul. Eu ştiu că nu este plăcut, dar dacă cuvintele mele vă supără, trebuie să mai ştiţi că, dacă nu vă spun nimic, într-o bună zi veţi fi de două, de trei, de o sută de ori mai supăraţi. Fiindcă, cu ignoranţă, necazurile vă pândesc la tot pasul. În timp ce, dacă sunteţi luminaţi, dacă sunteţi instruiţi, puteţi, cel puţin, să vă salvaţi pe “scara de serviciu” şi duşmanii voştri vor reveni cu coada între picioare.
Reflectaţi deci la aceste două imagini ale izvorului şi mlaştinii. Atunci când doriţi cu adevărat să iubiţi, să faceţi sacrificii, să îi ajutaţi şi să daţi în loc să primiţi, înseamnă deja că izvorul curge. Iar când începe să curgă, florile şi arborii cresc, păsările cântă, adică spiritele minunate vin să se instaleze în fiinţa voastră, în creierul, în inima, în voinţa voastră, fiindcă acestea sunt alimentate; izvorul le hrăneşte. În acel moment deveniţi bogaţi, vă asemănaţi cu un ţinut înfloritor unde există un întreg popor şi o adevărată civilizaţie. Da, fiindcă izvorul curge. Aceasta este latura simbolică pe care trebuie să o înţelegeţi.
Nimeni nu acceptă să rămână lângă un izvor secat. Atunci când izvorul nu mai curge în om, nu mai există creaţie, nici poezie, nici muzică, nici bucurie, nu mai există nimic, apare vidul, deşertul, fiindcă nu mai există apă, nu mai este iubire. Or, peste tot în lume nu vedem decât deşerturi… Iată cum se explică starea lamentabilă a oamenilor, deznădejdea lor, vidul care există în ei înşişi. Poate că ei sunt foarte inteligenţi, dar şi-au lăsat izvorul să sece, fiindcă nu s-au gândit niciodată să dea, să strălucească, să iubească. Atunci când văd fiinţe al căror izvor a secat sau nu a curs vreodată, eu ştiu că destinul lor va fi jalnic. De ce? Fiindcă nimic nu va veni să sălăşluiască în ei, nici un înger, nici un spirit, nici o frumuseţe, nici o splendoare, nimic!
Fericiţi cei care au înţeles şi se vor hotărî să se schimbe! Astăzi, totul este explicat pentru ei, fiindcă aceste două imagini ale mlaştinii şi izvorului pot explica tot. Dacă staţi pe loc, dacă lucraţi lipsiţi de energie, de inspiraţie, de bucurie, să ştiţi că aţi lăsat să sece izvorul ce trebuie să curgă în voi. Numai că nu aţi observat şi îi criticaţi mereu pe ceilalţi… Nu, lăsaţi-i în pace pe ceilalţi şi deschideţi-vă izvorul, curăţaţi-l şi apa va ţâşni. Ea va ţâşni fiindcă fiecare creatură s-a născut pentru a deveni un izvor. Da, atunci când Domnul a trimis omul pe pământ, El l-a pregătit să devină un izvor; dar omul a lăsat să se acumuleze atâtea murdării în el încât izvorul său s-a astupat; de aceea apare deşertul, vidul. Şi nimic nu este mai rău ca vidul, nimic nu este mai rău decât să te afli în deşert, să fii un deşert.
Începeţi acum să înţelegeţi, în sfârşit, această imagine a izvorului? Izvorul reprezintă viaţa, iubirea, iar iubirea este atotputernică, ea este cea care aduce toate inspiraţiile, toate bucuriile. Nu există un adevăr mai mare ca acesta. Eu ştiu bine că, în pofida tuturor adevărurilor pe care le aud de ani de zile, mulţi dintre voi se află într-o stare jalnică; fiindcă ei nu au aici metoda de lucru. Orice li s-ar spune, oricare ar fi adevărurile ce le-ar putea transforma deşertul, ei nu înregistrează nimic. Dacă ar fi reţinut puţin un adevăr şi l-ar fi pus zilnic în faţa ochilor pentru a intra, în sfârşit, în contact cu el!… Dar nu, peste o oră totul s-a şters. De aceea asemenea creaturi sunt predestinate să trăiască veşnic într-un deşert. Este greşeala lor, fiindcă şi atunci când le spuneţi cum să facă să se împlinească, ele nu înţeleg, nu reţin nimic.
Eu ştiu că v-am vorbit adesea despre izvor, dar aveţi nevoie să vi se repete de mai multe ori acelaşi lucru. Soarele a răsărit ieri, dar s-a întâmplat ieri, iar astăzi trebuie să răsară din nou. Apa care curge este, în aparenţă, mereu aceeaşi, şi totuşi ea este mereu nouă. De aceea eu vă repet de ani de zile: “Gândiţi-vă zilnic să vă faceţi izvorul să ţâşnească!… Deschideţi-l, curăţaţi-l şi veţi deveni un pâmânt atât de roditor încât chiar şi regii vor veni să guste fructele din grădina voastră”. Eu trebuie să repet şi iar să repet. De ce nu aţi plantat încă nimic de ani de zile, nu aţi cules nimic, deşi posedaţi în voi înşivă un teren de o bogăţie nemaipomenită? Ce reprezintă creierul vostru? Este cel mai roditor pământ; şi tocmai acest pământ trebuie să îl cultivaţi, să îl însămânţaţi şi să îl udaţi.
Opriţi-vă asupra izvorului, a adevărutului izvor, soarele. Deşi este imens, irealizabil în aparenţă, idealul vostru trebuie să fie acela de a-i semăna, iar în câţiva ani poate că înfăţişarea voastră exterioară va fi aceeaşi, dar în interior veţi fi un adevărat soare.
“Să aveţi inima pură ca un cristal,
Intelectul luminos ca soarele,
Sufletul vast cu universul,
Iar spiritul puternic ca Dumnezeu şi unit cu Dumnezeu”.
Cunoaşteţi această formulă a Maestrului Peter Deunov, dar şi ea a rămas printre hârtiile voastre. Vă gândiţi că omul îi este imposibil să devină vast, nemărginit, ca universul, dar ce ştiţi voi? Un Iniţiat ştie să devină imens încât clarvăzătorii îl pot vedea pe întreg pământul, în copaci, în lacuri, în munţi; îl văd fiindcă el se află acolo pentru a face o lucrare. Da, fiinţa umană se poate afla peste tot, dar ea trebuie să se gândească, cel puţin, la această posibilitate. Marii Iniţiaţi au o formulă datorită căreia ei se pot dilata considerabil pentru a participa la lucrarea Inteligenţei Cosmice, pentru a pătrunde în structurile pământului, în oceane şi în văzduh. Din punct de vedere fizic ei rămân mereu la fel, dar prin spiritul lor ei participă la toate lucrările ce se desfăşoară în univers.
Atunci când, într-o bună zi, oamenii vor începe să studieze, ei vor înţelege că posibilităţile spiritului sunt infinite, nelimitate. Pentru moment ei nu pot înţelege fiindcă acest lucru nu îi interesează. S-au limitat ei înşişi nesiliţi de nimeni şi nu mai îndrăznesc să depăşească anumite limite. Dacă tatăl lor, bunicul, străbunicul gândea într-un anumit fel, de ce ar face-o ei în alt fel? Omul însuşi se limitează pe sine, se slăbeşte, vrea să rămână mic şi mizerabil; nimeni nu mă poate convinge de contrariul. Veţi spune: “Nu, el îşi doreşte… îşi doreşte…”. Da, în aparenţă, dar în profunzime, în concepţiile şi credinţele sale omul nu îndrăzneşte să creadă că poate deveni mare; el îşi doreşte, dar nu este de ajuns numai să îşi dorească.
Dragii mei, meditaţi deci de acum înainte asupra acestei imagini a izvorului care alimentează şi impregnează întreg universul. (Conferinţa din 10.04.1966 – Sèvres)

You may also read!

REȚETA ZILEI de 25 Mai pentru a FI OM

Află zilnic mesajul OMULUI și mesajul INIMII prin „REȚETA ILENUCĂI”. Vei afla reteta optima pentru fiecare zi. Mesajele vin sub forma a doua chei

Read More...

THE ICONIC ESTATE: Împărtășim momente speciale alături de consumatorul nostru

THE ICONIC ESTATE s-a lansat oficial, în cadrul unui eveniment de mare amploare, desfășurat la Palatul Ghica Tei, și

Read More...

Alexandrion Group înființează The Iconic Estate

Producătorul și distribuitorul de vinuri și băuturi alcoolice Alexandrion Group anunta crearea unei noi firme: The Iconic Estate, acesta

Read More...

Mobile Sliding Menu