Lansarea cărţii „Înapoi în prezent” – un succes

Lansarea cărţii „Înapoi în prezent” – un succes

Care ar fi cel mai bun moment în care putem experimenta iubirea? Momentul prezent. Așa și-a început discursul  Adrian C. Băjenaru, autorul cărții ”Înapoi în prezent”, lansată în luna martie.

Printre participanți s-au aflat reprezentanți ai editurii Izvorul Cuvântului, prieteni și colaboratori ai autorului, iubita și familia acestuia, totul decurgând în ambientul plăcut și cald al Librăriei „Mihai Eminescu”.

Temele dezbaterii au surprins subiecte ale cărții precum momentul, prezent, fericirea durabilă, iubirea și generozitatea. Autorul a condus chiar o scurtă meditație din înțelepciunea taoistă numită ”Surâsul interior” prezentă și în carte. Domnul Emil Căprar, editorul, ne-a încântat cu frumoasa poezie a lui David Weatherford ”Dansează lent”, versuri care creionează atât de bine bucuria pe care omul este responsabil să o simtă în interacțiunea lui cu viața.

Cartea reprezintă un adevărat ghid de creștere personală și spirituală care acoperă o arie foarte largă de domenii în care starea de prezență conștientă ”hit et nunc” poate fi aplicată. Conține teorii și postulate științifice cu privire la starea de mindfulness, temporalitate, analogii cu fizica cuantică, orientării și paradigme spirituale precum taoismul, creștinismul isihast, budismul. Dacă la naștere am avea nevoie de un manual de funcționare, acesta probabil că ar fi unul dintre ele, întrucât inițial este explicat amănunțit conceptul de ”vacuitate”, miracolul percepției subiective sau felul în care modelăm lumea după chipul și asemănarea noastră. În carte este expusă într-o ordine coerentă teoria științifică, cea spirituală, experiența autorului cu privire la aceasta, dar și o metodă o tehnică specială care poate fi utilizată în practica individuală a cititorului.

Capitolul dedicat ”Sexualității și relațiilor conștiente” postulează o nouă dimensiune a cuplului, latura conștientă atât de lumina cât și de umbra fiecărui partener în scopul evoluției și al iubirii autentice. Care ar fi totuși aportul Divinității la existența în ”aici și acum” a fost una dintre întrebările care i-au fost adresate autorului. Chiar faptul că nu îl mai concepem pe Dumnezeu ca o parte exterioară ființei noastre, că îl întâlnim la fiecare pas și respirație, acela că îl facem pe Dumnezeu părtaș, participant și observator direct al experienței și vieții noastre.

Mulțumiri sincere persoanelor care au făcut posibilă apariția acestei cărți, participanților și celor care au contribuit la eveniment: Adrianei, Dragoș și Gheorghe Dragomir, Editurii Izvorul cuvântului și dlui Emil Căprar, Valentinei Vesler, Costinei Nicolescu, Ibolyei Bereș, Irinei Latiș.

Cartea ”Înapoi în prezent” poate fi achiziționată direct din librăria Mihai Eminescu și în curând va fi disponibilă în marile librării din țară sau de pe site-ul autorului și puteți primi și o dedicație specială cu autograf din partea acestuia: http://bit.ly/2I9NzwO

Cuvinte cheie