Lecția bătrânului vultur

Lecția bătrânului vultur
ecția bătrânului vultur Lecția bătrânului vultur Lecția bătrânului vultur

Pe cele mai înalte culmi ale munţilor Anzi, în condiţii deosebit de vitrege, îşi are casa una dintre cele mai rare specii de vulturi. Aceste exemplare depăşesc ca longevitate toate celelalte zburătoare. Secretul supravieţuirii lor stă într-o enzimă protectoare emisă la baza fulgilor. Astfel corpul vulturului este protejat împotriva calamităţilor în care îşi duce viaţa.

Deşi condiţiile sale de viaţă sunt dintre cele mai dure, vulturul din Anzi poate atinge vârsta de 70 de ani. Dar, ca să ajungă la acest punct, vulturul trebuie să ia o decizie grea. Începând de la vârsta de 40 de ani, ghearele sale lungi devin flexibile şi nu mai sunt capabile să care pradă în zbor. Ciocul, devenit prea lung şi ascuţit, i se înconvoaie şi îl ajută din ce în ce mai puţin la sfâşiatul prăzii. Aripile grele şi îmbătrânite de ani şi de grosimea penelor îi înfrânează zborul şi îi obosesc muşchii pieptului. Dar lucrul cel mai grav este acela că după 40 de ani, corpul său nu mai produce enzima protectoare.

Atunci vulturul are doar două opţiuni: să moară… sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile. În acel moment vulturul trebuie să găsească o crăpătură pe un pisc înalt, unde să îşi încropească un adăpost. Acolo el îşi loveşte continuu ciocul înconvoiat de o stâncă până când acesta se rupe. După ce îşi rupe ciocul el aşteaptă să îi crească cel nou. Apoi îşi smulge ghearele. Încet-încet, vulturul de Anzi se îmbracă din nou cu pene tinere, alimentate din belşug cu preţioasa enzimă protectoare, pe care corpul său o secretă din nou în urma acestui proces de renaştere. Şi, astfel, după 5 luni, vulturul îşi reia faimosul zbor pentru care a fost creat şi pentru care, de fapt, trăieşte încă 30 de ani.