Protecția pacienților ȋngrădită de sistemul de sănătate romȃnesc. Emisiune „Business Philosophy”. Dialog cu dl. Vasile Barbu, preşedintele A.N.P.P.

Protecția pacienților ȋngrădită de sistemul de sănătate romȃnesc. Emisiune „Business Philosophy”. Dialog cu dl. Vasile Barbu, preşedintele A.N.P.P.

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33, programată miercuri, 17 ianuarie, de la ora 18:00, l-a avut ca invitat pe dl. Vasile Barbu, preşedintele Asociației  Naționale pentru  Protecția  Pacienților.

Provocările cu care se confruntă sistemul sanitar sunt multiple și complexe, dar pacienții sunt cei care urmează să plătească cel mai scump preț. Medicina de specialitate și cea de familie au ajuns să fie pilonul neglijat.

“Într-un sistem sanitar nefuncţional, care este cârpit pe ici pe colo, cât să nu se risipească de tot, autorităţile au identificat segmentul de care se pot lipsi: medicina de familie.“

Printre subiectele abordate de invitat, alături de Ileana Vlăduţ, moderatoarea emisiunii, amintim:

  • importanţa accesului universal la îngrijire primară şi consecințele tăierilor bugetare pentru medici și pacienți;
  • valorile serviciilor propuse de CNAS pentru 2024 şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate;
  • capacitatea limitată a ambulatoriilor din spitale;
  • îmbătrânirea populației și creșterea incidenței bolilor cronice;
  • nevoia de modernizare a infrastructurii și de formare a personalului medical;
  • constrângerile bugetare, care aduc în discuție drastic capacitatea sistemului de a oferi îngrijiri de bază, privând astfel populația de un drept fundamental;
  • asigurarea personalului medical necesar în mediul rural și în zone defavorizat;
  • consecințele tăierilor bugetare pentru medici și pacienți etc.

Medicii de familie sunt deciși să nu mai încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru luna februarie, dacă CNAS nu va crește actualele tarife de decontare.

Colegiul Medicilor  îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la situaţia în care se află întreg sistemul medical românesc, în pragul negocierilor propuse de către CNAS pentru 18 ianuarie 2024.

Am discutat despre identificarea unor soluţii rapid aplicabile, sustenabile la nivel de sistem medical, privind echilibrarea, în regim de urgenţă, a gestionării resurselor financiare alocate sistemului de sănătate.

 

VIDEO  – Vizionează integral emisiunea Business Philosophy din 17 ianuarie –  „Protecția pacienților ȋngrădită de sistemul de sănătate romȃnesc”