Alice Miller (1923- 2010), psiholog elvețian, a fost în mod special recunoscută pentru lucrările sale în domeniul abuzului părinte-copil, traduse în numeroase limbi. Cartea sa Drama copilului interior (Psihicul) a dat naștere unor dezbateri intense și a devenit un bestseller internațional.
După două decenii de psihanaliză și o vehemență vădită față de Freud și Jung, Alice face o schimbare de paradigmă și caută să înțeleagă – Care sunt efectele abuzului din copilărie asupra psihicului unui adult?
Deși societatea modernă este dornică să lase trecutul uitării, prin munca și cărțile sale, Alice ne spune că examinarea copilăriei este de-o relevanță crucială, pentru a descoperi compasiunea și iubirea de sine, dar și înțelegerea față de cei care ne-au dat viață și ne-au crescut.
Drept urmare, în anii săi de practică psihologică, Alice a conturat un concept terapeutic prin care clientul sau pacientul este încurajat să se confrunte cu istoria personală și, astfel, să se elibereze din lanțurile chinuitoare ale copilăriei.
Atunci când reușim să simțim sau să trăim furia negată, ni se oferă și șansa unei creșteri și a autonomiei psihologice. Alice credea că singura modalitate viabilă pentru a stopa ciclul violenței în familie și în lume era aceea de-a vorbi deschis și sincer despre Prizonierii copilăriei în căutarea adevărului.
Concluziile sale sunt clare: problemele umane emoționale sunt rezultatul conflictelor și al traumelor din copilărie. Loviturile, bătăile, umilința, neglijarea și molestarea sexuală nu fac altceva decât să vatăme integritatea și demnitatea copilului.
Chiar dacă poate părea greu de crezut, Alice era de părere că, dincolo de dramatismul acestui fenomen mondial, putem vedea lucrurile prin lentila optimismului. Deoarece conștientizarea realității copilăriei aduce cu sine cunoașterea și eliberarea de consecințele distructive.
Asa evoluăm psihicul.
