Trovanții de la Costeşti sunt formațiuni geologice spectaculoase și unice, cunoscute și sub denumirea de “pietre crescătoare”, pentru că par să crească sau să se dezvolte în timp, deși, în realitate, procesul este mult mai complex decât atât.
Trovanți există în mai multe locuri din lume, dar cele mai faimoase formațiuni de acest gen se găsesc în localitatea Costești, din județul Vâlcea, unde este amenajat, începând cu anul 2005, un adevărat muzeu în aer liber (o rezervaţie geologică), pe 1,1 hectare (la 7 kilometri de Horezu).
“Rocile vii” de la Costeşti, cu formele lor bizare, continuând să iasă la suprafaţă pe măsură ce nisipul din carieră se împuţinează şi al căror mister nu este desluşit pe deplin nici astăzi, au suscitat, de-a lungul timpului, imaginaţia oamenilor, unii considerându-le de origine supranaturală/ extraterestră sau, poate, dovezi ale unei civilizaţii dispărute.
Trovanții de la Costeşti – în ce constă unicitatea acestora?

“Rocile vii” de la Costeşti sunt formaţiuni geologice complet naturale (multe de dimensiuni considerabile), formate din gresie, nisip şi pietricele, cu o vechime de circa 20 de milioane de ani. Au forme diferite – ovoidale, sferoidale, elipsoidale, cilindrice etc., unele semănând cu siluete de animate sau cu obiecte familiare, cu structură concentrică sau plană (stratificată), cu texturi neobişnuite. Au o gamă variată de culori, de la nuanțe de gri la roșu și galben, datorită diferitelor minerale care intră în compoziția lor.
Ceea ce face ca Trovanții de la Costeşti să fie cu adevărat speciali este faptul că par să crească în timp. Aceasta înseamnă că aceste roci isi măresc treptat dimensiunea, deși ritmul este foarte lent – aproximativ 4-5 mm într-un secol. Fenomenul este cauzat, în esență, de depunerea lentă de săruri minerale din apă în interiorul pietrelor.
Fapt cu totul excepţional este capacitatea acestor “roci vii” de a se deplasa pe distanţe scurte. Mișcarea trovanților, spun specialiştii, este cauzată de eroziunea solului și de presiunea pietrelor din jur. Stâncile se mișcă încet, de obicei de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri pe an.
Una dintre cele mai interesante caracteristici ale Trovanţilor de la Costești este capacitatea lor de a emite sunete când sunt udaţi sau loviţi, motiv pentru care mai sunt numiţi şi “pietrele ţipătoare”. De asemenea, când plouă, apa reacționează cu conținutul mineral al trovanților, provocând scurgerea “măruntaielor”, dând senzaţia că roca se extinde sau că se “înmulţeşte”, ca şi cum ar fi vie.
Trovanții de la Costeşti – formaţi în urmă cu 6,5 milioane de ani, dintr-o deltă
De-a lungul anilor, Trovanții de la Costești au fost protejați și studiați de specialiști în geologie, iar aceștia au încercat să înțeleagă mai bine procesul lor de formare și evoluție. Aceste pietre sunt considerate un adevărat tezaur geologic, un monument natural valoros și unic în lume și un punct de atracție turistică important pentru România, aici venind mulți vizitatori curioși din întreaga lume.
Florin Stoican, geolog, cu expertiză în managementul ariilor protejate, explica, în legătură cu Trovanții de la Costeşti: “Istoria lor este destul de simplă. Acum 7 milioane de ani a existat o deltă în care se află cariera de piatră de astăzi. Această deltă conținea sedimente, în special gresie și silstone, adunate și transportate de peste continent de către un râu preistoric. Ulterior, diverse substanțe minerale s-au dizolvat în soluții care au circulat peste acest bazin de pietriș și nisip. Aceste minerale au acționat ca ciment și au lipit împreună diferite particule sedimentare. Astăzi, există trovanți cu compoziții diverse. Unele sunt făcute din gresie, altele din pietriș. În terminologia geologică, ele sunt făcute din gresie și conglomerate”.