Proiect de recuperare istorică a emoției Crăciunului din ultimele 6 decenii

În perioada 4 – 24 decembrie 2022, sediul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” se transformă în CASA COLINDELOR și se deschide pentru public. MADRIGAL – CASA COLINDELOR va putea fi vizitată din 4 decembrie pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11 din București, de luni până duminică.

Vizitatorii vor putea să își programeze un tur ghidat, care va recrea povestea culturală și sonoră a Crăciunului în România postbelică, trecând prin istoria de aproape 60 ani a ansamblului, care, la trei ani de la înființare, în 1966, în plină dictatură, a redat Crăciunul românilor.

Orarul de vizitare, programările și biletele sunt disponibile pe platforma Bilete.ro, la https://www.bilete.ro/madrigal-casa-colindelor/

„În pragul Crăciunului și a aniversării de 60 de ani de existență a Corului Madrigal, transformăm sediul nostru într-o capsulă a timpului. Este vorba despre un spectacol, o experiență interactivă și senzorială ce va purta publicul prin decenii, istorii, emoții și amintiri. Madrigalul este echivalent, pentru români, cu serbarea Crăciunului, interzisă de regimul comunist în sens spiritual, dar posibilă prin sunetul colindelor cântate cu atât de mult curaj de corul nostru. Casa Colindelor este un demers prin care reamintim omenilor unde nu ar trebui să ne întoarcem vreodată, dar mai ales cât de mult poate schimba societatea un demers cultural, muzical, precum a făcut Marin Constantin în 1966” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și realizatorul conceptului CASA COLINDELOR.

De aproape 6 decenii bucuria Crăciunului este legată cu fire invizibile de un sunet – cel al Madrigalului. Comunismul a încercat să taie orice legătură cu zona sacră, a pus cătușe cuvintelor și oamenilor, dar nu a putut încătușa sunetul Corului Madrigal. În vremuri în care orice era cenzurat, colindele Madrigalului au zburat către lume, ca niște păsări ale speranței. Înregistrările ilicite cu colindele Madrigalului au împânzit România, ca o rețea invizibilă și secretă, readucând bucuria Crăciunului în casele românilor.

Conceptul MADRIGAL – CASA COLINDELOR este creat de Emil Pantelimon, scenografia – Vladimir Turturica. Light design – Alin Popa, video mapping – Dorin Popovici.

Un proiect implementat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Parteneri: Compania Națională Aeroportuti București, CARPATINA, Opera Comică pentru Copii, ROMSILVA – Regia Națională a Pădurilor

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți, Radio România Timișoara

*******

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut mii de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.

După aproape 60 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

Cuvinte cheie