Ai încredere în tine?

Ai încredere în tine?

Dintre trăsăturile de personalitate, încrederea în sine este cea mai prețuită și cea mai controversată. Toți susținem că o avem, însă puțini o posedă cu adevărat. Încrederea în sine vine din interior! Este acel sentiment că poți să faci orice și vei reuși.

Mulți oameni au foarte puțină încredere în ei sau chiar deloc. Ca să reușești în viață, ai nevoie de încredere deplină în forțele tale, în orice domeniu. Vestea bună este că, încrederea în sine se poate obține foarte ușor. Resursele sunt în interiorul fiecăruia, așteptând să fie descoperite. Prin exercițiu poți să obții încredere în tine. Pentru asta îți trebuie curaj, să crezi că vei reuși, înainte să reușești. Să fii convins de asta fără urmă de îndoială!

Dar hai să dezvoltăm puțin subiectul. Când vine vorba despre încredere și curajul unei persoane, primii ani de viață pot dezvălui foarte multe lucruri. Dacă ai mari probleme cu încrederea în sine, de vină s-ar putea să fie relațiile esențiale din copilăria ta care nu au fost tocmai sănătoase. Desigur, dacă ești un adult îndrăzneț, dezinvolt și încrezător, trebuie să le mulțumești acelorași persoane. Deși pare un clișeu învechit, din copilărie pleacă toate mecanismele psihologice care te formează ca adult. Legăturile pe care le-ai format și felul în care ai interacționat cu oamenii cheie din viața ta, îți pot spune foarte multe despre tine din prezent.

Există trei relații esențiale din copilăria ta care ți-au influențat încrederea în sine.

1. Relația cu părinții tăi. Chiar dacă pare evident, relația cu părinții contează mai mult decât ai putea crede. Felul în care părintele comunică și relaționează cu copiii săi influențează enorm încrederea în sine a acestora. Fiecare vorbă și fiecare gest poate lăsa amprente. Dacă ai avut părinți extrem de critici, care te-au presat non-stop să faci totul perfect, este posibil să crezi întotdeauna că nu ești suficient de bun. În mod similar, dacă mama sau tata nu ți-a acordat foarte multă atenție, probabil că în sinea ta, îți spui și acum că nu meriți mai mult din partea celor din jur. Pentru o dezvoltare armonioasă și o încredere de neclintit sunt necesare iubirea necondiționată, încurajările și aprecierile constante din partea părinților.

2. Relația cu frații și cu surorile tale. Dacă nu ești singur la părinți, relația cu fratele sau cu sora a fost importantă încă din prima clipă. De exemplu, dacă ai o soră sau frate mai mare pe care l-ai privit ca pe un model, este posibil să ai o încredere în sine stabilă. O persoană matură și apropiată, dar cu mai puțină autoritate decât părinții, poate reprezenta un reper și o motivație în plus pentru a deveni mai bun. În schimb, cu o soră sau un frate mai mici, probabil că ai avut parte de mai multă resposabilitate, ceea ce te ajută să demonstrezi că ești o persoană puternică încă din copilărie.

3. Relația cu mediul înconjurător. Aici mă refer la mediul în care ai crescut. Mai exact, grădinița și școala. Profesorii și colegii au avut un impact mai mare decât bănuiești. Când ești mic, nevoia de apartenență este foarte mare. Vrei să fii acceptat, să simți că faci parte dintr-un grup și că ai un scop. De aceea, dacă nu ai avut o relație prea bună cu colegii de clasă sau mai rău, ai fost victima unui bully, încrederea ta în sine a avut de suferit. La maturitate, este important să analizezi acea perioadă și să înțelegi că nimic din ce a fost nu trebuie să mai conteze în prezent.

Dacă te întrebi de unde lipsa de încredere, ea izvorăște din toate aceste relații ale noastre din copilărie. Toate aceste lucruri pot fi conștientizate, lucrate și vindecate pentru a restabili încrederea în tine.

 

Cuvinte cheie