Vindecă ființa ta intimă!

Vindecă ființa ta intimă! Esența naturii umane, inclusiv erotismul și sexualitatea, înseamnă pace, armonie, beatitudine, frumusețe interioară. Din locul acesta pornesc în misiunea mea de coach în intimitate.

Când vorbim despre vindecare, atunci înseamnă că a avut loc o rănire anterioară. Și că avem o rană, fie ea nouă sau veche, de vindecat.

Când vine vorba despre vindecarea în intimitate, la fel, înseamnă că a existat o rănire. Un eveniment, cu sau fără intenție, care a produs suferință și poate și durere fizică profundă unei persoane.

Intimitatea sexuală ne duce în locuri foarte vulnerabile, mai ales când ne dedicăm inima relației și celeilalte persoane.

Ca atare, avem nevoie de perioade în viață pentru a învăța ce ne place, ce suntem dispuși să învățăm sau nu, când sunt momente bune de petrecut împreună și când am prefera să avem ceva timp personal. Ne deschidem pe mai multe niveluri atunci când ne implicăm într-o relație intimă, prin urmare potențialul de a răni sau de a fi rănit există și el. Deschiderea și rănirea se pot întâmpla la nivel fizic, emoțional sau sufletesc.

Ce este „rănirea”?

În esență, fiecare dintre noi avem un set de capacități (intelectuale, emoționale, fizice) care ne ajută în viață. Chiar și așa, ar putea exista situații care ne depășesc capacitățile. Când ni se întâmplă acest lucru, poate chiar pe mai multe niveluri în același timp, și când nu există nici o soluție la vedere sau nimeni dornic sau capabil să ajute în acele momente, atunci apare rănirea.

Orice situație provocatoare este însoțită de emoții precum frică, stres, îngrijorare, anxietate, groază etc. În acele momente, intelectul se închide pe măsură ce amigdala (creierul reptilian) preia locul neo-cortexului (creierul evoluat) și induce persoana într-unul din trei moduri de operare: luptă, fugă sau îngheț. Toate acestea sunt mecanisme primare de apărare pe care le-am moștenit din regnul animal. Fiecare este conceput să ne ajute să supraviețuim sau să trecem cel mai bine prin situație.

Problema este adesea că cele trei moduri de operare rămân active, deși pericolul sau situația periculoasă a dispărut de mult. În aceste cazuri este necesară și benefică vindecarea.

Fa primul pas către vindecare. Acceptă, iartă, iubește!

Cuvinte cheie