Cine este cea mai tânără General Manager din România

Cea mai tânără General Manager din România

Roxana Vișan. Ea este o femeie plăcută, zâmbitoare, în formă. Lucrează de mulți ani în industria ospitalității și spune că vrea să vină în întâmpinarea tuturor celor care vor să-și facă o carieră în acest domeniu. Este tânără, zveltă, dinamică, iubește viața și nu se teme de provocări. Interviul cu ea poate fi o sursă de inspirație pentru mulți dintre tinerii care vor să-i calce pe urme.

Psychologies: Roxana, ești cea mai tânără GM, la doar 34 de ani. Care a fost parcursul tău personal și profesional până acum?

Roxana Vișan: Un parcurs cu provocări, multă muncă, perseverență și răbdare, probabil nimic ieșit din comun… și totuși. Cred că motivația pe parcursul drumului profesional primează, iar a mea a fost cel al excelenței, atât prin muncă, cât și prin rezultate.

La 19 ani, când mi-am început activitatea profesională în cu totul alt domeniu, nu cochetam cu ideea de a lucra în ospitalitate. După 4 ani de mediu corporatist am avut oportunitatea de a schimba domeniul către cel al ospitalității si wellness-ului. Cred cu tărie că a fost cea mai bună decizie pe care am putut să o iau, deși mergeam pe un drum cu totul nou pentru mine.

Întotdeauna am văzut începuturile ca oportunități și modalități de a mă dezvolta și crește. Astfel, am făcut primii pași în acest domeniu alături de Orhideea Residence & Spa unde m-am îndrăgostit de tot ce înseamnă ospitalitate, privind-o într-o accepțiune mai largă. Mă refer aici la hotelărie, spa, wellness, sport, recuperare medicală. Este un domeniu care fie îți intră în sânge și nu mai poți renunța, fie te retragi.

Din punct de vedere personal, pot spune că am avut o creștere și o dezvoltare frumoasă și plină de provocări, schimbări și încercări. Toate au creat femeia ce sunt astăzi și nu pot fi decât recunoscătoare.

Care sunt cele mai mari provocări pentru cineva care lucrează în industria ospitalității? Cu ce te-ai confruntat până acum?

R. V.: Privind în urmă, pot spune că au existat câteva momente ce pot fi considerate provocatoare, dar care au fost și de dezvoltare și definitorii pe parcursul carierei mele.

Primul și cel mai important pentru că m-a adus aici astăzi este decizia de a porni pe acest drum. Schimbând după 4 ani domeniul și luând-o de la început.

 

Care sunt cele mai mari realizări ale tale?

R. V.: Sunt multe realizări ce mă completează ca profesionist. Cred că cea mai mare este că fac exact ceea ce îmi doresc, ceea ce iubesc.

Fiecare proiect în care am fost implicată reprezintă o realizare pentru mine. Sunt recunoscătoare ca în cei aproape 11 ani am reușit să acumulez experiențe diferite prin proiectele în care am fost implicată. De la spa și centru de sănătate, la aparthotel, resort de vacanță și city hotel de lifestyle, cât și de business. De la operare a unui hotel, la deschiderea din faza de construcție a unuia și la „resuscitarea” altuia.

În acelasi timp, un loc foarte important în realizările mele îl ocupă formarea echipelor în fiecare din aceste hoteluri. Echipe care au rămas unite și au performat, oameni și profesioniști cu care sunt și acum în legătură.

În acest moment, mă bucur enorm că pot să fac mai mult pentru tinerele generații care vin din urmă și care își doresc să lucreze în această industrie frumoasă.

Sunt unul din GM din noua generație și îmi place să cred că pot aduce ceva nou și fresh în industrie. Îmi place să fiu alături de ei cu deschidere, să încerc să le facilitez drumul către o carieră în această industrie prin accesibilitate la informație, la viața din hotel ca angajat, prin suport și pregătire.

Roxana Vișan

Mai ai timp liber? Cu ce ți-l ocupi, ce pasiuni ai în afara orelor de program?

R. V.: Sunt o femeie energică căreia îi place să se bucure de lucruri simple, să zâmbească mult, să călătorească și să descopere locuri noi, să facă sport, să danseze, să petreacă timp cu familia și prietenii, iar atunci când am nevoie de o pauză de la toate, îmi regăsesc echilibrul în plimbări în natură, alergând în parc, într-o carte sau un film bun împreună cu un pahar de vin roșu.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

R. V.: Cred că ziua mea obișnuită nu diferă prea mult de a majorității oamenilor activi. Mă trezesc destul de devreme, în jur de 6.30-7.00 am, aloc undeva la 10 minute pentru stretching și 10 minute de mindfulness, ieșind din casă în jurul orei 8.00-8.30. Sunt norocoasă, ajung la hotel foarte repede, într-o plimbare de 5 minute.

Ziua de muncă începe negreșit cu un tur de hotel, rămânând în zona micului dejun până aproape de final. Îmi place să petrec timp dimineața la micul dejun, să interacționez cu oaspeții, să îmi ajut colegii, să simt energia din acea zonă. Mă încarcă pozitiv pentru întreaga zi.

Nicio zi în hotel nu este așa cum ți-ai planificat-o sau asemănătoare cu cea care a trecut. Este un domeniu dinamic și plin de energie și provocări care mie îmi oferă multe satisfacții.

Ziua se încheie undeva dupa ora 19.00, iar seara diferă în funcție de activitățile planificate pentru a mă relaxa. Fie o oră de sport, de balet sau dansuri. Depinde ce am ales în acea lună.

Seara se încheie cu o carte sau un film bun.

Cum te vezi peste 5 ani, peste 10 ani de acum înainte?

R. V.: Încerc să renunț în a mai face planuri de viitor și vreau să mă bucur de prezent și ce vine cu el. Îmi doresc să păstrez echilibrul work- personal life și să încerc să fiu cea mai bună versiune a mea în fiecare zi, indiferent că vorbim de partea profesională sau personală.

Profesional vorbind, în 5-10 ani mă văd făcând exact ceea ce iubesc, cu aceeași determinare, pasiune și energie pe care le am și acum.

Și dacă tot ne uităm în viitor, într-un moment de sinceritate, trebuie să recunosc că pentru a mă simți pe deplin fericită, ar mai trebui un ingredient important: o familie pe care mi-o doresc mult, poate 2-3 copii și un Samoyeed 😊

Ce sfat ai pentru cei care doresc o carieră în domeniul hotelier?

R. V.: Sunt o susținătoare a noilor generații și mai ales dacă este vorba de femei. Precum sunt și o admiratoare a femeilor realizate profesional și personal care sunt din ce în ce mai numeroase în acest domeniu ce era considerat până nu demult un domeniu al bărbaților. Mai ales când vine vorba de funcții de management.

Cred că putem să atragem noile generații prin a le fi modele, aș vrea să le inspirăm, să le fim aproape și să fim deschise pentru ele. Să le arătăm accesibilitatea la o astfel de carieră, frumusețea ei cu tot parcursul plin de provocări și realizări. Să le arătăm lumea noastră și să le ghidăm și susține acolo unde au nevoie.

 

Cuvinte cheie