Astăzi este marcată Ziua Internaţională a Cafelei. Istoria acestui „viciu” începe cu aproximativ 1000 de ani în urmă, prima menţiune documentară a acesteia datând din în secolul al IX-lea. În ţările occidentale, istoria cafelei începe însă abia acum trei secole.
Fiind originară din Africa de Est (Etiopia), regiunea Kaffa, de unde se pare că a preluat şi numele, cafeaua a fost răspândită mai întâi de arabi, de turci şi apoi de europeni. Europenii au extins zonele lor de cultură (în Asia, America şi chiar Oceania), contribuind în acelaşi timp şi la răspândirea obiceiului de a bea cafea.
Și ţara noastră poate fi considerată drept un consumator de cafea cu tradiţie, deoarece prima cafea atestată documentar în Bucureşti datează din anul 1667. Este vorba despre prima cafenea deschisă de un turc originar din Constantinopol, pe nume Kara Hamie, amplasată pe locul unde astăzi se află Banca Naţională.
Conform documentelor, primele plante de cafea au fost aduse pe coastele Mării Roşii din Africa, fiind considerată iniţial aliment. Astfel, în triburile est-africane, boabele de cafea crudă erau măcinate şi prin amestecarea cu grăsime animală se obţinea o pastă, care era modelată sub formă de bile, iar acestea se consumau de către războinicii tribului pentru a avea mai multă energie în timpul luptelor.
Există şi legende mai vechi din ţările arabe, despre o băutură misterioasă amăruie cu efecte stimulatoare.
În jurul anului 1000, renumitul tămăduitor Avicenna, administra cafeaua în chip de medicament, etiopienii obţineau un fel de vin din fructele de cafea, prin fermentarea în apă a boabelor uscate, iar din secolul al XI-lea, cafeaua era preparată ca băutură caldă în Peninsula Arabiei.
Însă, există două legende care atrag atenţia: în prima dintre acestea, o istorie apocrifă datând de la începutul secolului al XV-lea menţionează că un păzitor de capre yemenit, pe nume Khaldi, a observat cum caprele sale deveneau neastâmpărate şi energice după ce consumau fructele roşii care creşteau în tufişuri. Khaldi a dus aceste fructe la o mănăstire din apropiere, unde stareţul a fiert fructele în apă, obţinând un lichid amar dar aromat, foarte stimulator, care alunga oboseala şi somnolenţa.
Ziua Internaţională a Cafelei
A doua legendă spune că un dervis musulman care a fost condamnat de duşmanii lui să rătăcească prin deşert şi astfel să moară de foame, a auzit o voce care îl îndemna să mănânce fructele dintr-un arbore de cafea din apropiere. El a încercat să înmoaie fructele în apă şi a băut lichidul acela. Astfel s-a întors la ai săi cu ideea proprietăţilor divine şi a reţetei acestei băuturi.
În istoria României, cafeaua a avut, pe lângă anumite proprietăţi curative şi rolul de pretext pentru diverse întâlniri de afaceri, politice sau doar relaxante.
Au existat cafenele celebre, pe lângă cea din anul 1667, deja menţionată, în cursul secolului al XVIII-lea fiind amintite localurile lui Gheorghe cafegiul (în 1734), Oprea cafegiul (în 1741) şi Stanciu cafegiul (în 1746). Negustorii de cafea şi proprietarii de cafenele s-au constituit în bresle. Potrivit listei Divanului din 1812, toţi cei din breasla cafegiilor trebuiau să plătească o dare anuală de 850 de taleri.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele mai cunoscute cafenele din Bucureşti erau Cafeneaua Fieschi din Şelari, căutată în special de studenţi, pentru că avea şi biliard, Cafeneaua La Brener, de pe strada Stavropoleos, locul unde se întâlneau agricultorii şi jucătorii de cărţi, Cafeneaua Labes, de pe strada Germană, deschisă de Jacques şi Henry Labes, frecventată mai ales de tineri.
De departe, Cafeneaua Capşa rămâne cea mai faimoasă. Înfiinţată de Grigore Capşa în anul 1891, devine spaţiul cultural şi politic al societăţii bucureştene. Capşa a fost un veritabil birou de informaţii politice, literare, artistice şi mondene, o istorie, o cronică şi o pasiune nebunească a vremii.
