Ce plante consumi pentru a avea un ficat sănătos

Un  ficat sănătos trebuie să funcţioneze în parametri normali. Astfel încât calitatea vieţii să nu aibă de suferit. Unele plante care ajută la detoxifierea hepatică.
rozmarin pentru un ficat sănătos

Fructele de armurariu

Fructele de armurariu (conţin silimarina) au o acţiune complexă de detoxifiere la nivel hepatic şi sangvin, îmbunătăţesc şi stimulează digestia. Totodată, protejează şi stimulează capacitatea de regenerare a celulelor hepatice lezate şi ajută la prevenirea epuizării glutationului. Mai mult, studii recente au demonstrat acţiunea antioxidantă şi antitumorală a extractelor de armurariu.

Poţi consuma un litru de infuzie pe zi sau pulbere: 3-4 linguriţe de 3 ori pe zi, ţinute 10-15 minute sub limbă, apoi înghiţite cu apă. Se face o cură de aproape 30-45 de zile. Pentru potenţarea efectelor, se administrează în paralel cu pastura sau polen.

Anghinare

Este o plantă deosebit de valoroasă pentru ficat: stimulează secreţia şi excreţia de bilă şi îmbunătăţeşte digestia. Impulsionează excreţia colesterolului prin bilă şi ajută la normalizarea valorilor colesterolului şi trigliceridelor sangvine. Cura cu ceai durează între 20 şi 30 de zile. Prima doză de ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol, iar a doua se consumă cu 30 de minute înainte de masa de seară. Sub formă de tinctură, anghinarea ajută eliminarea acumulărilor de grăsime de la nivelul ficatului, îl protejează şi susţine funcţia acestuia de eliminare a substanţelor toxice din corp. Se fac cure de câte 2-3 luni, urmate de o lună de pauză, astfel: 30-40 picături diluate în 150 ml apă sau ceai, de 3 ori pe zi, înainte de masă.

Rozmarin

Are acţiune antiinflamatoare hepatică şi e un tonic al sistemului nervos. Rozmarinul poate fi folosit sub formă de ceai: 1 linguriţă frunze la o cană cu apă clocotită. Se beau 2 căni pe zi. Din tinctură se ia 1 linguriţă diluată în 100 ml apă, de 3-4 ori pe zi. Sub formă de extract din mlădiţe de rozmarin poţi lua 50-70 picături în puţină apă, o dată pe zi, conform farmaciata.ro.

Cuvinte cheie