Cele mai bune 3 ceaiuri pentru REINTINERIRE

Cele mai bune 3 ceaiuri pentru REINTINERIRE

Antioxidanții din ceaiuri au efecte de reîntinerire
Păstrarea tinereții cât mai mult timp posibil este un subiect care preocupă multe persoane din ce în ce mai mult. Cu siguranță că nu există o poțiune magică care să ne garanteze ca vom rămâne mereu ca la 20 sau 30 de ani.

Însă, există alimente și plante medicinale care au proprietăți specifice de a încetini deteriorările provocate de înaintarea în vârstă asupra corpului și minții, ajutându-ne să ne păstrăm mai mult timp prospețimea și sănătatea. De exemplu, antioxidanții care se găsesc în legume, fructe și plante au un efect de antiîmbătrânire, adică împiedică procesul de îmbătrânire al celulelor din organism, menținând astfel funcțiile corpului într-o stare mai bună pentru mai mult timp.

ată trei plante care ne ajută în acest sens și care pot fi preparate sub formă de ceaiuri sau macerate pentru a ne bucura de proprietățile lor antioxidante.

Ceaiul alb: antioxidantul cel mai eficient

În general toate tipurile de ceai conțin antioxidanți și sunt benefice pentru menținerea tinereții și a sănătății. Însă, dintre toate, ceaiul alb este considerat ca fiind cel mai puternic datorită cantității mari de catechine pe care le conține. Conform Wikipedia, “catechinele sunt substanțe de natura polifenolică cu proprietăți antioxidante, fiind de fapt niște metaboliți secundari ai plantelor. Abundă mai ales în planta de ceai, dar și în cacao. Catechinele constituie circa 20% din masa uscată a frunzelor de ceai și sunt prezente în toate sortimentele de ceai: ceai negru, ceai verde, ceai alb și ceai Oolong. Catechinele mai sunt prezente și în ciocolată, fructe, vegetale și vin.”

Ceaiul alb este în principal cunoscut datorită proprietății sale de a reduce semnele îmbătrânirii premature și de a proteja sănătatea, deoarece ajută la evitarea apariției bolilor prin efectul său stimulant asupra sistemului imunitar.

Ceaiul alb a căpătat această binemeritată faimă încă din vremuri străvechi, fiind foarte apreciat de către împărații Chinei care îl numeau “elixirul nemuririi. ” În procesul de producție al ceaiului alb, frunzele sunt mai puțin procesate și nu sunt lăsate să se oxideze. Acest lucru menține frunzele mai aproape de starea lor naturală, obținându-se astfel niște frunze de ceai cu o concentrație mai mare de antioxidanți.

Ceaiul alb se servește sub formă de infuzie, o linguriță de apă la o cană de apă și se lasă la infuzat în funcție de timpul specificat pe ambalaj.

Ceaiul verde și întinerirea

În primul rând trebuie să specificăm faptul că ceaiul alb este un tip de ceai verde, de aceea toate proprietățile ceaiului verde se regăsesc și în cel alb, după cum vom vedea în continuare. Ceaiul verde mai este cunoscut și sub denumirile de ceai nefermentat și ceai virgin.

Ceaiul verde este un excelent antioxidant, diuretic, stimulator cerebral, stimulator al proceselor de ardere a grăsimilor și factor de protecție anticancer.

Legătura dintre ceaiul verde și radicalii liberi este un subiect studiat de către cercetători din întreaga lume. Progresiv s-a descoperit legătura care există între radicalii liberi, apariția bolilor și procesul de îmbătrânire.

Pe scurt, se poate afirma că radicalii liberi cauzează multe daune în organism. Pentru a ne proteja de aceste daune, corpul generează antioxidanți, însă uneori producția acestora nu este suficientă, de aceea este important să consumăm alimente care să-i conțină.

Ceaiul verde conține diferiți antioxidanți, printre care menționăm vitaminele A, C și E, seleniu, melatonină, coenzima Q10, betacaroten și flavonoizi. Însă elementul cel mai important din ceaiul verde, sunt catechinele, care sunt flavonoizi puternici.

Pe baza acestor argumente se poate afirma că ceaiul verde poate încetini procesul de îmbătrânire, printre alte beneficii excelente pentru sănătatea.

Cea mai bună modalitate de a consuma ceaiul verde este sub formă de infuzie, o linguriță de ceai la o cană de apă și se lasă la infuzat între 2 și 5 minute, în funcție de tipul de ceai.

Ceaiul de rozmarin: infuzia antioxidantă

Rozmarinul are multe proprietăți binefăcătoare pentru sănătate, printre care amintim diferite tipuri de antioxidanți.

Se spune că rozmarinul are de asemenea capacitatea de a încetini procesele de îmbătrânire, îmbunătățind starea pielii și a creierului. Beneficiile sale în cazul tulburărilor neurologice îl recomandă pentru prevenirea problemelor cauzate de boli grave precum Alzheimer sau demența.

Este important să menționăm aici că folosirea rozmarinului sau a oricărei alte plante medicinale nu exclude vizita la medic, mai ales în cazurile grave.

Rozmarinul se poate folosi atât sub formă de infuzie (o linguriță de plantă se lasă la infuzat într-o cană de apă caldă) sau ca macerat, iar în acest caz, planta se lasă în apă la temperatura camerei peste noapte, dimineața se strecoară și se bea. În general, maceratele din plante sunt mult mai puternice decât infuziile cu apă caldă, deoarece prin macerare plantele își păstrează intacte toate proprietățile benefice.

Folosirea ceaiurilor recomandate mai sus, împreună cu un stil de viață sănătos care să includă o alimentație corectă și practicarea zilnică a exercițiilor fizice, constituie cheia menținerii tinereții și a unei sănătăți optime. (sursa:suntsanatos.ro)

Cuvinte cheie