„EGREGORII – DIMENSIUNI PARALELE” expozitia de succes a MARIEI ANTONIAC (ANNE TOGNAQ)

„EGREGORII – DIMENSIUNI PARALELE” expozitia de succes a MARIEI ANTONIAC (ANNE TOGNAQ)

 “Orice cunoaştere care nu a urmat senzaţiei îmi este inutilă”
(André Gide)

Maria Antoniac (cunoscută sub numele de artist Anne Tognaq), a deschis, miercuri, 20 martie 2019, ora 19:00, în Galeria de artă LCCA (London College of Contemporary Arts) din Londra expoziţia de pictură intitulată “Egregorii – Dimensiuni Paralele”. Expoziția în sine se înscrie în cadrul evenimentelor de dezbateri cultural-artistice la nivel internațional organizate de LCCA. Colecția Egregorii – Dimensiuni Paralele cuprinde un număr de 30 de lucrări de pictură executate în tehnica ulei pe pânză și sunt dedicate publicului iubitor de artă dar în același timp celor ce admiră creațiile artistice incitante și expresive.

Evenimentul a fost realizat la inițiativa RCCT (Romanian Cultural Charitable Trust), al cărei președinte este doamna Cristina Golescu, și reprezintă comunitatea românească în Regatul Unit al Marii Britanii în colaborare cu London College of Contemporary Arts.

Momentul prețios al vernisajului a fost dat de prezența membrilor Familiei Regale a României Prințul Paul de România și Principesa Lia care s-au bucurat de un frumos portret de familie realizat și oferit de artista Maria Antoniac.

Moderatorul seratei internaționale a fost baritonul sucevean Andras Chiriliuc.

Maria Antoniac a pătruns frenetic în lumea artei internaționale mai ales cea londoneză deși este o bucovineancă care își respectă aluatul din care este plămădită și nu face rabat când vine vorba de identitatea sa.

Fiind o artistă ce oscilează productiv între portretul clasic şi impresionismul liric, cu uşoare tendinţe moderniste, transformând jocul artistic într-un veritabil spectacol vizual, Maria Antoniac se identifică cel mai bine cu factura expresionismului clasic german în colecția expusă.

În marea aventură a artei pe care o parcurge, artista îşi propune să trăiască experienţa eului şi a senzorialităţii imaginative. Fiecare lucrare tinde să coloreze prin “complementara” sa spaţiul înconjurător, însă calitatea şi încărcătura emoţională a fiecărei opere de artă evidenţiază expresia artistică individuală și autentică.

Maria Antoniac dă egregorului atât putere abstractă cât și putere concretă. Dominată de paradigmele subconștientului, marcat atât de viața socială contemporană cât și de regimuri politice trecute, precum comunismul și un viitor incert la nivel spiritual și metafizic, artista excelează jucându-se cu personaje-entități în situații iluzorii și halucinante uneori.

Artista se dezlanțuie într-un spațiu încifrat al lumilor paralele, proiecții ale minții, energii, entități, moarte, oameni, egregori, transformând ceea ce nu putem vedea cu ochiul liber în ceva absolut concret și firesc.

Metoda exorcizării minții pare fi o paradigmă corectă de vindecare a traumelor și acelor frici care ne bântuie în momente cheie ale vieții.

Exercițul plastic și expresia artistică în sine duc către locuri sumbre, opturate, însă pline de mister – precum camera de izolare. Beneficiul acestui exercițiu este aflarea adevărului.

Maria Antoniac folosește culori contrastante scoțând în evidență lumina accentuând întunericul. Niciodată nu putea fi mai clar un tablou complet care să ducă la vindecare prin fluxul energetic al descompunerii, erotismelor, schimonosirii, și distorsiunilor.

Creații fabuloase ce transmit forță interioară încifrată în întuneric tocmai pentru a cristaliza lumina însăși.

Lumina Mariei Antoniac apare ca un fulger în noapte: e șocant, e drureros, e traumatizant, dar promite liniște, vindecare și reîncarnare.

Dualismul, jocul oglinzilor,morbiditatea și increatul au fost mereu stări care au afectat societatățile omenești ca formă de organizare pe toate straturile ierarhice.

Așadar, o expeziție unică, un concept ce ține o paradigmă nevăzută a lucrurilor, o etalare de forțe și energii subtile, o artistă ce ascude sub masca feminității un tumult de putere masculină, un public avid de cunoaștere și o capitală cosmopolită ca cea londoneză, au făcut posibilă devoalarea adevărului absolut ce ține de nevăzut.

Felicitări Maria Antoniac, și la cât mai multe succese expoziționale la nivel internațional.

Mulțumim pentru regalul oferit!

Lucrările artistei pot fi vizualizate și online:
www.portraitfromphotos.co.uk
www.annetognaq.com  

(Articol redactat de Dr. SOPHIA CRISTINA LAURIC
22 Martie 2019, Londra, UK)

Cuvinte cheie