Lucrurile care contează (altele decât lucrurile care cântăresc)

Lucrurile care contează (altele decât lucrurile care cântăresc)

Lumea științifică a materiei poate fi redusă, în anumite sensuri, la elementele sale de bază: molecule, atomi, chiar quarkuri. Dar și lumea experienței subiective cunoaște niște elemente de bază. Este vorba despre ingredientele necesare pentru a croi drama și ficțiunea. Unul dintre aceste ingrediente este haosul. Al doilea este ordinea. Al treilea (întrucât există trei) este procesul care mediază între cele două, identic cu ceea ce oamenii moderni numesc „conștiință”.  Eterna noastră subjugare față de primele două ne face să ne îndoim de validitatea existenței – să ridicăm disperați brațele spre cer și să nu mai avem grijă cum trebuie de noi înșine. Singura scăpare din această situație vine din înțelegerea celui de al treilea element.

Haosul este domeniul ignoranței înseși. Este teritoriul neexplorat. Haosul este ceea ce se extinde, etern și fără limită, dincolo de granițele tuturor stărilor, ideilor și disciplinelor. Este străinul, ciudatul, membrul unei alte găști, zgomotul din tufișuri la miezul nopții, monstrul de sub pat, furia ascunsă a mamei și boala copilului. Haosul este disperarea și groaza pe care le simți când ai fost profund trădat. Este locul în care ajungi când totul să năruiește; când îți mor visele, când cariera ți se prăbușește și mariajul ți se destramă. Este lumea subterană a basmului și mitului, unde balaurul și aurul pe care îl păzește coexistă etern. Haosul este locul în care ne aflăm atunci când nu știm unde ne aflăm și ceea ce facem atunci când nu știm ce facem. Este, pe scurt, toate acele lucruri și situații pe care nici nu le cunoaștem, nici nu le înțelegem. Haosul este și potențialul fără formă căruia Domnul i-a poruncit la începuturile timpurilor să scoată ordinea la suprafață (facerea omului). Este același potențial din care noi, făcuți după chipul Creatorului, chemăm momentele novatoare și mereu schimbătoare ale vieții noastre. Haosul este și libertate, o libertate cumplită.

Ordinea, în schimb, este teritoriul explorat. Sunt ierarhiile de statut și autoritate vechi de sute și milioane de ani. Ordinea este structura societății. Dar și structura asigurată de biologie – cel puțin în măsura în care ești „adaptat”, așa cum poți, la structura societății. Ordinea înseamnă tribul, religia, vatra, căminul și patria. Este sufrageria călduroasă și sigură, unde scânteiază focul în șemineu, iar copii se joacă pe covor. Este drapelul național. Este cursul valutar. Ordinea este podeaua de sub picioare și planul zilei care abia începe. Ea se vede în măreția tradiției, în rândurile de bănci în sala de clasă, în trenurile care pleacă la timp, în calendar și în ceas. Ordinea este fațada ce ni se cere să o afișăm, este politețea afișată atunci când întâlnim niște străini civilizați și gheața subțire pe care patinăm cu toții. Ordinea este locul în care comportamentul lumii se potrivește cu așteptările și dorințele noastre; locul în care toate lucrurile se desfășoară așa cum ne dorim. Însă ordine înseamnă câteodată tiranie și slutire, atunci când nevoia de siguranță, uniformitate și puritate devine prea unilaterală.

Când totul este sigur, ne aflăm pe tărâmul ordinii. Suntem acolo când lucrurile se desfășoară conform planului și nu ne deranjează nimic nou. În domeniul ordinii, lucrurile se desfășoară așa cum a dorit Dumnezeu. Ne place să fim aici. Mediile familiare ne sunt prietenoase. Atunci când este ordine, suntem capabili să gândim lucrurile pe termen lung. Puse în ordine, lucrurile funcționează, iar noi suntem stabili, calmi și competenți. Arareori părăsim locurile pe care le înțelegem – geografic sau conceptual – și cu siguranță nu ne este deloc pe plac când suntem constrânși (sau întâmplarea ne face) să ne schimbăm locurile.

Te afli în ordine când ai un prieten loial, un aliat de nădejde. Când aceeași persoană te trădează, te vinde, te miști din lumea diurnă a limpezimii și luminii spre lumea subterană, întunecată, a haosului, confuziei și disperării. Același lucru se întâmplă când compania pentru care lucrezi începe să eșueze și îți este periclitat locul de muncă. Când ești la zi cu taxele, te afli în ordine. Când îți vine auditul pe cap, ești în haos. Cei mai mulți oameni ar prefera să fie jefuiți decât să treacă printr-un audit. Până la căderea Turnurilor Gemene a fost ordine. După, a fost haos. Și l-a simțit toată lumea. Până și aerul a devenit un lucru nesigur. Ce anume s-a prăbușit atunci? Întrebarea e greșit pusă. Ar trebui să o formulăm așa: ce anume a rămas în picioare? Asta a contat, de fapt.

Ordinea există atunci când gheața pe care patinezi este solidă. Dar când se rupe gheața și aluneci în apă, atunci e haos. Ordinea este comitatul hobbiților lui Tolkien: un loc pașnic, productiv și sigur. Chiar și pentru cei naivi. Haosul este regatul subteran al gnomilor, uzurpat de Smaug, șarpele ahtiat după comori. Haosul este  fundul adânc al oceanului unde a călătorit Pinocchio ca să-l salveze pe tatăl său de monstrul marin, de balena-dragon ce scuipă flăcări. Călătoria în întuneric și salvarea reprezintă provocarea cea mai dificilă pentru o marionetă care vrea să fie reală, carea vrea să se elibereze de tentațiile amăgirii, acțiunii pripite, victimizării, plăcerilor de moment și subjugării totalitare; care vrea să-și revendice locul ca Ființă autentică în lume.

Ordinea este stabilitatea mariajului tău. Se sprijină pe tradițiile trecutului și pe așteptările tale – este înrădăcinată, adesea invizibil în aceleași tradiții. Haosul este stabilitatea care se năruie sub privirile tale atunci când descoperi infidelitatea partenerului tău. Haosul este experiența dansului neancorat și fără sprijin în spațiu, imediat după prăbușirea obiceiurilor și tradițiilor.

Ordinea este locul și timpul în care axiomele adesea invizibile după care îți conduci viața îți organizează experiența și acțiunile, astfel încât ceea ce trebuie să se întâmple chiar se întâmplă. Haosul este locul nou și timpul nou care apar când lovește brusc tragedia, când răutatea își arată chipul paralizant, poate chiar în intimitatea propriului cămin. Când îți faci un plan, oricând se poate întâmpla ceva neașteptat sau nedorit, indiferent de familiaritatea circumstanțelor. Când se întîmplă așa ceva, teritoriul se modifică. Nu vă lăsați induși în eroare: spațiul, spațiul aparent, s-ar putea să fie același. Dar noi trăim și în timp, nu doar în spațiu. Prin urmare, chiar și cele mai vechi și familiare locuri dețin o capacitate de neșters de a ne surprinde. Să presupunem că vă plimbați liniștiți cu mașina voastră, pe care o știți și o iubiți de ani. Dar timpul trece. Frânele pot ceda. Să presupunem că vă plimbați pe stradă în corpul pe care v-ați bazat întotdeauna. O clipă de funcționare defectuoasă a inimii și totul se poate schimba. Și câinii bătrâni și prietenoși pot mușca. Prietenii vechi și de încredere ne pot totuși înșela. Ideile noi pot distruge certitudinile vechi și confortabile. Toate acestea sunt lucruri care contează. Sunt cât se poate de reale.

Cu ajutorul circuitelor sale simple și superrapide, conservate din cele mai vechi timpuri, creierul nostru răspunde instantaneu la apariția haosului. Răspunsul cvasiinstantaneu profund instinctiv, al corpului este urmat de răspunsul emoțional, mai lent și mai complex și abia apoi vine gândirea aflată la un nivel superior care se poate întinde pe secunde, minute sau ani. Toată secvența de răspuns este, într-un anume sens, instinctuală – cu atât mai rapid răspunsul, cu atât mai aproape de instinctual.

(….) Puteți îndrepta lumea de la traiectoria ei deviată pentru a se apropia mai curând de Rai decât de Iad. Odată înțeles Iadul, odată cercetat Iadul, ca să spunem așa – și mai ales Iadul personal -, puteți decide să nu mai mergeți acolo și să nu-l creați. Puteți ținti spre altceva. Puteți, de fapt, să vă dedicați viața acestei lupte. V-ar putea aduce un Sens, cu „S” mare. V-ar putea justifica existența nefericită. V-ar izbăvi de natura păcătoasă și ar înlocui rușinea și nesiguranța cu mândria naturală și cu încrederea fățișă a cuiva care a reînvățat să se plimbe alături de Dumnezeu în Grădină.

Ați putea începe prin a vă autopercepe drept cineva față de care aveți o răspundere importantă: aceea de a-i veni în ajutor. (Peterson, J. B. (2018). 12 Reguli de viață: un antidot la haosul din jurul nostru)

Cuvinte cheie